Un bărbat din Aghireș a primit control judiciar, după ce a condus rupt de beat prin Zalău

Navo cover cover

La data de 12 aprilie, în urma administrării probatoriului, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 49 de ani, din localitatea Aghireș, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice și încălcarea ordinului de protecție.

Salajul liber Pub

La aceeași dată, bărbatul de 49 de ani a fost depistat în trafic, în timp ce conducea un autoturism, pe Bulevardul Mihai Viteazu din municipiul Zalău, având ca pasageră o femeie de 55 de ani.

Salajul liber Pub

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Salajul liber Pub

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că, pe numele acestuia, Judecătoria Zalău a emis un ordin de protecție, prin care era obligat să păstreze o distanță de 50 de metri față de femeia de 55 de ani.

Bărbatul de 49 de ani a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta refuzând recoltarea.

A doua zi, pe 13 aprilie, bărbatul a fost prezentat unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, pentru dispunerea măsurilor legale care se impun. Pe numele bărbatului, a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente, în vederea documentării întregii activități infracționale a celui în cauză.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.