Un bărbat a murit în Jibou în timp ce descărca dioxid de carbon dintr-o cisternă
La data de 7 septembrie, la ora 10.11, polițiștii din Jibou au fost sesizați în urma unui apel 112 cu privire la faptul că, în localitatea Jibou, un bărbat s-ar fi accidentat.

Polițiștii s-au deplasat cu operativitate la fața locului și au constatat că, un bărbat de 60 de ani, din Șimleu Silvaniei, în timp ce descărca dioxid de carbon lichefiat dintr-o autocisternă, într-un rezervor special, un furtun din cauciuc cu protecție metalică s-ar fi desprins și l-ar fi lovit, cauzându-i leziuni.
Bărbatul a fost transportat de urgență cu elicopterul SMURD la o unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Din nefericire, bărbatul a decedat la spital.
Polițiștii din Jibou continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului.