Un bărbat a murit aseară, în plină stradă, în spatele Primăriei Zalău în timp ce lua apă de la fântână. Cum s-a petrecut TRAGEDIA
O tragedie de nedescris a avut loc ieri seară, în jurul orei 20.00 în spatele Primăriei Zalău. Robi, un șofer profesionist din municipiu, a trecut la cele veșnice.

Totul s-a petrecut în jurul orei 20.00, când Robi, un bărbat în vârstă de 45 de ani a mers să-și ia apă de la fântâna din spatele Primăriei Zalău. Din nefericire, acolo a suferit un infarct care i-a fost fatal.
La 112 a sunat un barbat care a trecut prin zonă. Inițial la fața locului a ajuns un echipaj de la Ambulanță, apoi a venit și Terapia Intensivă Mobilă.
45 de minute a fost resuscitat bărbatul, însă din păcate acesta nu și-a mai revenit. Robi a fost șofer profesionist și a muncit inclusiv pentru cei de la TSD într-un proiect care a avut ca scop promovarea educației în rândul tinerilor.
„Ne-am cunoscut în timpul proiectului Caravana Educației. Era șoferul autocarului care a străbătut toate colțurile țării pentru a le oferi tinerilor din zonele rurale un sprijin în pregătirea lor pentru Evaluarea Națională a absolvenților clasei a VIII-a.
Era un băiat incredibil de isteț, prietenos, cu mult bun-simț și profund credincios. Am învățat multe de la el, atât eu, cât și colegii mei.Dumnezeu să te odihnească în pace, bunul meu prieten! Ai fost un exemplu pentru toți cei din jurul tău! Cu siguranță vei rămâne veșnic în amintirea tuturor celor care te-au cunoscut”, transmit și cei din TSD Zalău, prin David Țîrlea.
Un băiat de excepție, șoferul echipei de handbal HC Zalău de peste 15 ani!
Dumnezeu să-l odihnească
P. S. Fost luptător la CSS Zalău – 2 copii.