Conducerea unității medicale confirmă – Spitalul Județean de Urgență Zalău a pus la dispoziția procurorilor DNA mai multe documente
Spitalul Județean de Urgență Zalău confirmă oficial că a transmis documente către Direcția Națională Anticorupție, în cadrul unei solicitări formulate de procurorii anticorupție. Precizarea apare într-un răspuns oficial transmis vineri, 12 iunie, redacției Sălajul Liber, după ce Biroul de Presă…
PNL Sălaj îl susține pe Bolojan. Președintele Cristian Lazăr: „ne respectăm statutul și alegătorii”
Președintele interimar al PNL Sălaj, Cristian Mihai Lazăr transmite că PNL Sălaj îl susține pe Ilie Bolojan, practic, actuala conducere a partidului, în contextul discuțiilor și negocierilor politice din jurul viitoarei formule de guvernare și al poziționărilor interne din Partidul…
Percheziții la un notar din Sălaj. Prejudiciu de 91.000 de lei într-un dosar de succesiune
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au efectuat zilele trecute două percheziții domiciliare în județul Sălaj, într-un dosar penal care vizează activitatea unui notar public, cercetat pentru fals intelectual și abuz în serviciu. Potrivit…
Tâlhărie pe o stradă din Zalău – un vârstnic, bătut în plină stradă
La data de 13 iunie, în urma activităților investigative desfășurate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău au identificat și reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 36 de ani și o femeie de 39 de…
FOTO. Accident în Prodănești, din cauza vitezei
În această dimineață, în jurul orei 10.45, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Hida au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale, în localitatea Prodănești. La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că…
Caz ȘOCANT. Un bărbat a murit pe stradă, în fața Căminului Cultural din Meseșenii de Jos
Astăzi, în jurul orei 14.40, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Zalău au fost sesizați de către un echipaj medical cu privire la faptul că au fost solicitați să intervină pe o stradă din localitatea Meseșenii de Jos, pentru…
Situație tulburătoare pentru o tânără mamă din Zalău. Avocatul Bogdan Ilea: „vorbim despre o dramă în care legea trebuie să își facă datoria”
O tânără mamă din Zalău trăiește coșmarul de a fi despărțită de propriul copil, pe care l-a crescut singură, fără sprijinul tatălui, încă de la naștere. Copilul a fost luat de tatăl biologic la începutul lunii iunie, chiar în ziua…
Mesaj pentru absolvenții din Marca: „viitorul comunei sunteți voi!”
Primarul comunei Marca, Cosmin Bădăcean, a transmis un mesaj de felicitare și încurajare elevilor care au încheiat clasa a VIII-a și se pregătesc să susțină Evaluarea Națională, primul examen important din parcursul lor educațional. Edilul a subliniat că absolvirea gimnaziului…
Accident grav în Nușfalău – o femeie care se deplasa cu un triciclu electric, lovită de o mașină
Un grav accident de circulație a avut loc astăzi, 12 iunie, în jurul orei 11.00 în localitatea Nușfalău. La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei, împreună cu polițiștii Secției nr. 7 Poliție Rurală Nușfalău….
Discursul lui Călin Forț, reales președinte al PSD Zalău: „pentru mine, organizația și echipa au fost întotdeauna mai importante decât orgoliul personal”
Reales în funcția de președinte al PSD Zalău, Călin Forț a transmis un mesaj centrat pe unitate, continuitate și responsabilitate în cadrul Conferinței Municipale de Alegeri a organizației ce a avut loc ieri, 11 iunie. Acesta a subliniat că rezultatele…
Eveniment rutier în această dimineață în Sălăjeni – un șofer a pierdut controlul volanului pe DN1F
În această dimineață, în jurul orei 07.40, s-a produs un eveniment rutier la ieșirea din localitatea Sălăjeni. La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Zalău, iar din primele verificări efecuate, s-a stabilit că, un bărbat…
Omul care face Jeep-urile să meargă oriunde. Sălăjeanul Alin Gâmbuluț participă la OUTDOORZ, unde va dezvălui secretele celebrului Wrangler
Alin Gâmbuluț, proprietarul Wrangler Shop din Jibou și unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în mecanica vehiculelor Jeep din România, va participa la ediția din acest an a festivalului OUTDOORZ, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate pasionaților de aventură,…
Recunoștință peste generații: cel mai tânăr primar din Sălaj, mesaj emoționant pentru fosta sa dirigintă la festivitatea de ieri a clasei a VIII-a
Festivitatea de absolvire a clasei a VIII-a de la Liceul Tehnologic Nr. 1 Surduc a adus emoții nu doar pentru elevii care și-au încheiat anii de gimnaziu, ci și pentru primarul comunei Surduc, Alin Marian Suciu, cel mai tânăr primar…
Respect pentru cei care sunt la datorie în fiecare zi și pun orașul în mișcare. Mesajul conducerii pentru echipa Transurbis Zalău de Ziua Transportatorului
Ziua Transportatorului este sărbătorită în fiecare an în a doua zi de vineri a lunii iunie. Tradiția a fost instituită de Uniunea Română de Transport Public și este marcată anual de operatorii de transport urban din întreaga țară. Cu această…
Mesaj de unitate transmis de Ionel Ciunt la Conferința PSD Zalău, într-o perioadă pe care o descrie ca fiind marcată de ură și dezbinare politică
Președintele PSD Sălaj, deputatul Ionel Ciunt, a transmis un mesaj de unitate și recunoștință în cadrul Conferinței Municipale de Alegeri a PSD Zalău, eveniment în urma căruia Călin Forț a fost reales în funcția de președinte al organizației municipale. Liderul…
Primăria Jibou pregătește sărbătorirea cuplurilor care aniversează 50 de ani de căsătorie
Primăria Orașului Jibou anunță organizarea unui eveniment dedicat cuplurilor care sărbătoresc în acest an 50 de ani de căsătorie, marcând astfel tradiționala „Nuntă de Aur”. Festivitatea va avea loc în data de 17 iulie, când primarul orașului Jibou, Dan Ghiurco,…
Alin Oros, noul secretar executiv al PSD Zalău. Cine este și ce studii are directorul Transurbis Zalău
În prezența a 330 de delegați, PSD Zalău și-a ales noua conducere. Alături de Călin Forț în calitate de președinte, Alin Oros a fost ales secretar executiv. Acesta este cel care conduce societatea de transport public Transurbis Zalău din anul…
Emoții și aplauze la festivitatea de absolvire a elevilor de clasa a VIII-a din Băbeni
Momente pline de emoție au marcat festivitatea de absolvire a elevilor clasei a VIII-a de la Școala Gimnazială Nr. 1 Băbeni. După opt ani de muncă, învățare și experiențe care le-au modelat copilăria, absolvenții și-au luat rămas-bun de la școala…
Social-democrații au decis. Călin Forț va face echipă la conducerea PSD Zalău cu Alin Oros și Ionuț Șerban
PSD Zalău a avut astăzi ședința de alegeri a conducerii pentru perioada 2026 – 2030. Călin Forț, viceprimarul Zalăului, și președinte în funcție a fost reales de către cei peste 330 de delegați drept președinte al organizației. Viceprimarul va face…
Avocatul sălăjean Bogdan Ilea îl apără pe bărbatul din Ileanda care a ucis ursul ce i-a atacat turma de oi: „nimeni nu poate fi obligat să devină victimă”
Avocatul sălăjean Bogdan Ilea, fost secretar de stat în Ministerul Justiției și fost decan al Baroului Sălaj, a preluat apărarea lui Ionel Țandăra, crescătorul de animale din comuna Ileanda cercetat penal după ce a ucis un urs cu toporul în…
Percheziții în Năpradea, Cristolț și Cehu Silvaniei
În cadrul operațiunii JUPITER, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Sălaj au desfășurat activități, în patru cauze penale, pentru…
FOTO. Cămătar din Românași, arestat de polițiști – a dat împrumut peste 10.000 de euro cu dobândă
La data de 11 iunie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sălaj, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 54 de ani, din comuna Românași,…
Comuna Letca – anunț public privind decizia etapei de încadrare
Comuna Letca, titular al proiectului: „Alimentare cu energie electrică stație de epurare Comuna Letca”, anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către DJM Sălaj, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul: „Alimentare cu…
Solidaritate care salvează vieți: vicepreședintele Crucii Roșii Române a donat sânge la Sălaj
În contextul Lunii Donării de Sânge, inițiativă derulată de Crucea Roșie Română pentru a promova implicarea civică și salvarea de vieți, vicepreședintele Societății Naționale de Cruce Roșie din România, Cosmin-Radu Vlaicu, a ales să ofere astăzi un exemplu personal de…
ATENȚIE! Brantner anunță schimbări importante în colectarea selectivă a deșeurilor în județul Sălaj
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECODES Sălaj și operatorul de colectare și transport, Asocierea SC Brantner Environment SRL – SC Brantner Servicii Ecologice SRL, informează cetățenii județului Sălaj că, începând cu data de 1 IULIE, va intra în vigoare un nou…
Investiții majore în comuna Sâg în anul 2026 – infrastructură, educație, utilități și energie verde
Comuna Sâg, sub conducerea administrativă a primarului Nicolae Peștean are unul dintre cele mai ambițioase programe de investiții din ultimii ani. Bugetul local al comunei Sâg pentru anul 2026 se ridică la 14,08 milioane de lei, potrivit hotărârii aprobate de…
PERFORMANȚĂ URIAȘĂ! Sălajul, pe podiumul mondial al roboticii. Locul III în SUA și două premii I la o competiție de elită mondială
Performanță excepțională pentru învățământul sălăjean și pentru România. Echipa de robotică CNapSys a Colegiului Național „Silvania” din Zalău a obținut rezultate remarcabile la Cowtown Invitational Premier Event, una dintre cele mai prestigioase competiții internaționale de robotică din circuitul FIRST Tech…
Ministrul Agriculturii cere măsuri împotriva urșilor. În Zalău este raportată prezența a doi urși. Au apărut și în Mirșid – Moigrad
Viceprim-ministrul și ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, a anunțat că România va solicita oficial Comisiei Europene modificarea statutului ursului brun, prin scoaterea acestuia de pe lista speciilor strict protejate și includerea într-o categorie care să permită…
Doliu la Casa Municipală de Cultură Zalău. Juristul instituției s-a stins din viață la doar 45 de ani
Comunitatea culturală din Zalău este în doliu după dispariția prematură a Claudiei Barbuș, jurist al Casei Municipale de Cultură Zalău, care s-a stins din viață la vârsta de numai 45 de ani, după o luptă cu o boală nemiloasă. Vestea…
FOTO. Eveniment rutier în Zalău, provocat de un camion care s-a încadrat greșit în sensul giratoriu
În această dimineață, în jurul orei 07.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier la ieșirea din municipiul Zalău, în sensul giratoriu de la intersecția cu localitatea Crișeni. La fața locului…
Modernizarea culoarului de mobilitate urbană din Zalău – Strada Valea Miții – Strada Mihai Eminescu – intră într-o nouă etapă
În prezența reprezentanților administrației locale și a factorilor implicați în implementarea proiectului, au fost demarate procedurile de predare a amplasamentului pentru Lotul nr. 2 – Modernizarea Străzii Maxim Gorki către Drum Inserv SRL, în vederea executării lucrărilor. Totodată, au fost…
Procurorii DNA au ridicat documente de la Spitalul Județean de Urgență Zalău. Ce caută anchetatorii și ce spune conducerea unității medicale
În ultima perioadă, la nivelul județului Sălaj au existat zvonuri privind eventualele percheziții la Spitalul Județean de Urgență Zalău. Zvonul a fost infirmat de către conducerea unității medicale, care ne-a transmis oficial că nu au existat astfel de percheziții. De…
Deputatul Ionel Ciunt susține Programul Național „Viața la țară”. Inițiativa urmărește promovarea satului românesc și dezvoltarea agroturismului
Deputatul sălăjean Ionel Ciunt a anunțat că a susținut, în cadrul Comisiei pentru Agricultură, Silvicultură, Industrie Alimentară și Servicii Specifice din Camera Deputaților, o propunere legislativă care vizează promovarea agroturismului și valorificarea patrimoniului rural din România. Inițiativa legislativă prevede înființarea…
Se schimbă vremea în Sălaj. Vânt puternic, averse și descărcări electrice începând de mâine
Județul Sălaj se află sub o avertizare meteorologică de tip Cod Galben emisă de meteorologi pentru dimineața zilei de joi, 11 iunie. Avertizarea este valabilă în intervalul orar 05:00 – 10:00 și vizează fenomene de instabilitate atmosferică și intensificări ale…
Acceptă vouchere de vacanță: cabana din Sălaj unde te relaxezi vara aceasta cu doar 250 de lei pe noapte. Micul dejun și cina sunt incluse
Turismul din județul Sălaj continuă să se dezvolte, iar pe harta destinațiilor de cazare apare un nou proiect care promite să atragă iubitorii de natură, liniște și peisaje spectaculoase. Este vorba despre Hill House, un concept modern de cabane tip…
