Tribunalul Sălaj a decis și în cazul Laviniei Ghilea, directorul din Consiliul Județean Sălaj acuzat de luare de mită

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Lavinia Ghilea, directorul din Consiliul Județean Sălaj acuzat de luare de mită a avut astăzi, 29 aprilie, înfățișare în fața judecătorului de drepturi și libertăți din Tribunalul Sălaj. Asemenea președintelui Dinu Iancu-Sălăjanu, și aceasta a avut câștig de cauză. Lavinia Ghilea se poate întoarce la muncă pe postul de director executiv al Direcţiei Investiţii şi Programe Publice din cadrul Consiliului Judeţean Sălaj.

Salajul liber Pub

Astfel, Tribunalul Sălaj desființează o parte din decizia DNA Cluj, dar păstrează controlul judiciar, însă nu sub forma dispusă de procurori inițial.

„Admite plângerea formulată de inculpata G I L cercetată pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, împotriva ordonanţei procurorului al Parchetului de pe lângă ÎCCJ – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj, prin care s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de inculpată, pe care o desființează în parte, cu privire la obligațiile impuse inculpatei pe durata măsurii controlului judiciar. Înlătură din conținutul controlului judiciar obligația impusă inculpatei G L I  – ”Să nu exercite funcţia de director executiv al Direcţiei Investiţii şi Programe Publice din cadrul Consiliului Judeţean Sălaj”. Menține celelalte dispoziții ale ordonanței procurorului atacate. Constată că inculpata a fost asistată de apărător ales. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă”, este minuta Tribunalului Sălaj.

Lavinia Ghilea a fost reprezentată de avocatul Călin Tulbure din Șimleu Silvaniei.

Procurorii DNA arată în comunicatul oficial că la data de 5 august 2025, Lavinia Ghilea  în calitatea de director executiv al Direcției Investiții și Programe Publice, având atribuții privind identificarea nevoilor investiționale ale Consiliului Județean Sălaj, pregătirea încheierii contractelor de lucrări și servicii, precum și verificarea modului de executare a acestora, ar fi primit suma de cel puțin 5.000 de euro de la inculpatul L.I. (administratorul Frasinul).

Suma ar fi fost oferită în scopul favorizării societăților SC Frasinul SRL și SC Transilvania Grand Construct SRL, care derulau contracte sau participau la proceduri de achiziții publice organizate de Consiliul Județean Sălaj. De asemenea, la data de 22 noiembrie 2024 și în perioada august–septembrie 2025, aceeași inculpată ar fi acceptat promisiunea și, respectiv, ar fi primit foloase necuvenite în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, constând în lucrări de renovare a biroului și a apartamentului personal, de la inculpatul S.F.C.

În schimbul acestor foloase, inculpata ar fi urmărit favorizarea unei asocieri de firme reprezentate de acesta, prin emiterea cu întârziere a ordinului de începere a unor lucrări, punerea la dispoziție a unor documente din cadrul procedurii de achiziție publică, precum și acordarea de consultanță cu privire la aspectele semnalate de reprezentanții asocierii. Remiterea acestor foloase ar fi fost facilitată de inculpatul Mate Jozsef, se arată în comunicatul DNA.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.