Toamnă plină de investiții finalizate în comuna Cizer

Navo cover cover

A fost o toamnă plină de investiții finalizate în comuna Cizer, condusă de primarul liberal Nicolae Pavel. Primăria Cizer a cules în această toamnă roadele recoltei, după ce a investit puternic în tehnologie, asfaltări de drumuri, dar și într-un complex sportiv.

Salajul liber Pub

La începutul sezonului de recoltă, primarul din Cizer a anunțat că s-au finalizat lucrările la sala de sport din centrul comunal, una dintre cele mai importante investiții din mandatul său.

Lucrările la sala de sport au fost începute anul trecut pe data de 26 aprilie. Acestea au fost finanțate prin Compania Națională de Investiții, valoarea totală a proiectului fiind de 2,2 milioane de lei.

Lângă sala de sport, tot în această toamnă s-au executat lucrări la realizarea unui teren de multifuncțional. Proiectul gândit încă din primăvară a fost finalizat în această toamnă. Terneul de sport este acum folosit atât de elevii de la școală la orele de educație fizică, cât și de locuitorii comunei Cizer, după finalizarea orelor la școală.

În zona terenului de sport și a sălii de sport s-a muncit intens, astfel încât toată curtea să fie amenajată așa cum trebuie, iar copiii să beneficieze inclusiv de un loc de joacă.

Tot în această toamnă au fost asfaltate mai multe străzi din comună. Primăria Cizer a atribuit lucrările de reabilitare și asfaltare a mai multor străzi din comună companiei Delcar, una dintre cele mai importante societății din acest domeniu din județul Sălaj. În total, este vorba de 9 kilometri de drumuri comunale pentru care s-a semnat contract de reabiltiare și asfaltare. Din acești 9 kilometri, au fost deja asfaltați peste 6 kilometri

Și tot în această toamnă, Primăria Cizer, prin primarul Nicolae Pavel, a investit în digitalizare și tehnologie. Așa se face că din luna octombrie, administrația locală este mai aproape de cetățeni, la un click distanță.

Primăria Cizer are un site oficial nou, prin care administrația publică a devenit mult mai digitalizată. Noua aplicație a site-ului Primăriei Cizer rulează programe avansate și oferă informații în timp real. Pe noul site se pot depune petiții online, dar și completa formulare online, de acasă.

Toate documentele privind impozitul, registrul agricol și alte probleme legate de administrația locală sunt acum disponibile direct prin platforma online a Primăriei Cizer.


Primarul Nicolae Pavel susține că investițiile vor continua în comună, asta deoarece are scrise și depuse numeroase proiecte în ceea ce privește atât infrastructura din toate satele comunei, cât și digitalizarea și apropierea de cetățeni.


 

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.