Tânărul zălăuan David Țîrlea, noul consilier al primarului Florin Florian


David Țîrlea (27 ani) este oficial noul consilier personal al primarului Florin Florian și își va intra în drepturi depline de luni, 19 mai. David Țîrlea a fost și tânărul care s-a ocupat de campania electorală a liderului PSD Sălaj. De-a lungul timpului David Țîrlea a mai fost consilier în Ministerul Muncii, fiind apreciat pentru calitățile sale în domeniu.

Tânărul David Țîrlea a studiat la Universitatea de Stat din Viena (Austria) și a absolvit Universitatea din București, Facultatea de Științe Politice. Acesta a absolvit și Școala Naţională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), dar și un program de intership la Guvernul României, fiind membru în cabinetele miniștrilor Ana Brichall și Mihai Fifor.
David Țîrlea este în politică de pe când avea 22 de ani, fiind membru al PSD din anul 2019. Acesta a intrat în politică pentru că vrea să demonstreze mereu că și vocea tinerilor contează în politică.