Tânărul Ovidiu Costinaș este noul director adjunct al Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Zalău

sos de centura cover cover

Ovidiu Costinaș, un tânăr învățător din Zalău a promovat concursul și a obținut funcția de director adjunct al Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Zalău. Tânărul în vârstă de 35 de ani a activat înainte la Școala Gimnazială „Corneliu Coposu”, dar este implicat activ și în politică, fiind consilier județean al PSD și fostul președinte al organizației de tineret a social-democraților.

Salajul liber Pub

Ovidiu Costinaș a reușit să câștige concursul pe post cu o notă mare, iar începând de săptămâna viitoare va fi noul director adjunct al uneia dintre cele mai importante unități de învățământ din Zalău.

Parfumuri

Ovidiu Costinaș este absolvent al Liceului Pedagogic ”Gheorghe Șincai”, promoția 2005. A obținut licența în Filosofie, în anul 2008, la Facultatea de Istorie și Filosofie din cadrul UBB Cluj, iar în 2009, obține diploma de Master în management politic.

Parfumuri

În anul 2010, încheie cu succes al doilea program de Master în Sociologie – Comunicare, societate și mass-media, iar în anul 2013, se înscrie la programul de Doctorat în Sociologie, titulatură de Doctor pe care o obține în 2017.

A început să muncească încă din timpul facultății, primul său loc de muncă fiind ca Marchendaiser la Henkel România, apoi ca operator dispecer la o firmă de pază din Cluj. În anul 2010 se întoarce la Zalău și este angajat la un cabinet parlamentar pe postul de consultant parlamentar

Din anul 2013, Ovidiu este profesor învățământ primar.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.