Sub coordonarea lui Călin Forț, PSD Zalău a demonstrat că este cea mai puternică organizației politică din Sălaj

Navo cover cover cover

Președintele PSD Zalău, Călin Forț, alături de social-democrații din municipiu a demonstrat încă odată faptul că filiala pe care o conduce este cea mai puternică organizție politică locală din județul Sălaj. Călin Forț se poate mândri cu un număr impresionant de membri activi, peste 600 de persoane.

Salajul liber Pub

Mai mult, la lansarea candidaților PSD Sălaj pentru alegerile din 9 iunie, Călin Forț a reușit să ducă cei mai mulți membri și susținători ai social-democraților în Sala Sporturilor. Astfel, din cei peste 1.000 de delegați, peste 300 au fost din municipiul Zalău, din organizația condusă de Călin Forț.

Salajul liber Pub

De altfel, Călin Forț, cel care este și administrator public al Zalăului, a stat pe tot parcursul evenimentului în picioare, pentru a putea observa mai bine tot ce se întâmplă atât în sală, cât și jos, pe scenă, unde ceilalți lideri ai PSD Sălaj transmiteau mesaje de mobilizare. Acesta a fost mereu prezent în mijlocul organizației sale și a transmis mesaje de încurajare, fiind convins că PSD Zalău va face diferența la scrutinul electoral din 9 iunie, iar cu sprijinul total al organizației din municipiu, Florin Florian va câștiga funcția de președinte al Consiliului Județean Sălaj.

Salajul liber Pub

Numărul mare de membri și susținători ai PSD Zalău se datorează și faptului că Ionel Ciunt este cel mai apreciat primar al Zalăului, realizând în două mandate investiții record pentru municipiu, față de toți primarii care au fost înainte.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.