O nouă zi de protest la Casa de Pensii Sălaj
Astăzi a fost a treia zi cu proteste la Casa de Pensii Sălaj. Angajații au protestat spontan atât vineri, cât și ieri, dar și azi 8 iulie, cerandu-și drepturile. Cei de la Casa de Pensii Sălaj transmit că prin această…
Angajații Primăriei Năpradea, grevă japoneză
Angajații Primăriei Năpradea au fost astăzi în grevă japoneză, după cum informează instituția. Astfel, astăzi, între orele 11:00-13:00, angajații instituției s-au aflat în greva japoneză, drept urmare nu au avut program cu publicul în acest interval orar. ”Ne cerem scuze…
FOTO. Accident între Vârșolț și Hereclean
Luni, 7 iulie, în jurul orei 21.05, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei au fost sesizați cu privire la faptul că, între localitățile Vârșolț și Hereclean, s-a produs un accident rutier. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar…
Cod ROȘU de furtuni în Sălaj
COD ROȘU LA NIVELUL JUDEȚULUI Sălaj Interval de valabilitate: 8 iulie, ora 15.00 – 8 iulie, ora 21.00 Fenomene vizate: vijelii puternice Zone afectate: județul Sălaj Vor fi vijelii puternice, cu rafale de 90…110 km/h Având în vedere aceste condiții,…
Primăria Zalău – anunț în atenția cuplurilor care aniversează 50 de ani de căsătorie
În data de 2 August 2025, primarul municipiului Zalău, Florin Florian, va felicita cuplurile care aniversează 50 de ani de căsătorie. Pentru buna desfășurare a evenimentului, invităm cuplurile care sărbătoresc Nunta de aur, personal sau prin intermediul reprezentanților, la sediul…
Bilanțul dezastrului în Sălaj – mașini distruse de furtună, o persoană rănită
Bilanțul provizoriu al intervențiilor desfășurate de către pompierii militari sălăjeni pentru gestionarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice periculoase, prognozate pentru județul nostru. Până în acest moment, pompierii intervin la 4 intervenții, după cum urmează: – la acoperișurile prăbușite de la două imobile…
FOTO. Dezastru la Jibou provocat de furtună
Furtuna de astăzi, 7 Iulie, din Jibou a provocat pagube semnificative. Mai multe acoperișuri au fost smulse de pe blocurile din oraș. Pagubele sunt semnificative in mai multe zone, după cum ne mărturisesc martorii oculari. Județul Sălaj se afla sub…
Prefectura Sălaj a activat azi Comitetul pentru Situații de Urgență
Ca urmare a codului portocaliu de furtuna a fost convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Sălaj, care a adoptat următoarea Hotărâre: Instituirea serviciului de permanență la nivelul tuturor primăriilor din județ, începând cu 07.07.2025, ora 13:00 Convocarea, la…
Atenție! Cod PORTOCALIU de furtună în Sălaj
Astăzi, 7 iulie, în intervalul orar 13:00-21:00, județul nostru se va afla sub incidența unei avertizări meteorologice de COD PORTOCALIU. În acest interval este prognozată instabilitate atmosferică accentuată, caracterizată de vijelii puternice, cu rafale de vânt de 70…90 km/h, grindină…
Încă o zi cu protest la Casa de Pensii Sălaj
După protestul de săptămâna trecută, angajații de la Casa de Pensii Sălaj au protestat în mod spontan și azi, de dimineață. Astfel, între orele 8:30 – 10:30, angajații Casei de Pensii au protestat, dar nu au oprit munca la ghișeele…
FOTO. În weekend, accident în Zalău
Sambata, 5 iulie, la ora 11.11, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați cu privire la faptul că, în municipiul Zalău, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate un autoturism și un autocamion. Din…
Consiliul Județean Sălaj susține inițiativele care aduc comunitatea împreună
119 proiecte sportive, de tineret și recreative derulate de asociații, fundații și culte religioase vor beneficia, în acest an, de finanțare nerambursabilă din partea Consiliului Județean Sălaj. Tabere pentru copii, evenimente și competiții sportive, ateliere pentru dezvoltarea abilităților motrice și…
Citadin modernizează Parcul Pădure Brădet din Zalău
Directorul executiv al Citadin, inginerul Sorin Criste a vizitat zilele trecute șantierul din Parcul Pădure Brădet, unde echipele societății Citadin, aflată în subordinea Primăriei Municipiului Zalău, execută lucrări de modernizare. Echipele Citadin au realizat următoarele lucrări: modernizarea integrală a spațiului…
Motivul ABSURD pentru care bugetarii din Primăria Zalău încasau spor de condiții vătămătoare. Ionel Ciunt a tăiat sporul
Bugetarii din Primăria Zalău încasau 10% din salariu în plus ca spor de condiții vătămătoare. Ultima dată, acest spor a fost rectificat prin Hotărârea Consiliului Local Zalău nr. 137 din 15 aprilie 2021 privind acordarea sporului pentru condiții periculoase /…
Mesajul deputatului Ionel Ciunt de Ziua Crucii Roșii Române
149 de ani de umanitate, curaj și solidaritate! Crucea Roșie Română înseamnă speranță acolo unde e nevoie, ajutor acolo unde e durere. Respect pentru toți voluntarii și susținătorii care țin vie această misiune nobilă. La mulți ani, Crucea Roșie Română…
Dinu Iancu-Sălăjanu construiește pasaj rutier peste Valea Miții – legătură cu centura Zalău
Consiliul Județean Sălaj, instituție condusă de Dinu Iancu-Sălăjanu are un proiect important pentru fluidizarea traficului din Zalău. Este vorba de construirea unui pasaj rutier peste Valea Miții – legătură cu centura Zalău, tronsonul unu dinspre Hereclean spre Aghireș. La ora…
Protest la Casa de Pensii Sălaj – angajații își cer drepturile. Stive de mii de dosare în birouri și pe hol
Aproape 50 de angajați ai Casei Județene de Pensii Sălaj au întrerupt astăzi, 4 iulie, munca și au protestat spontan împotriva modificărilor fiscale ale Guvenrului Bolojan. Cei de la Casa de Pensii Sălaj transmit că prin această acțiune protestează împotriva…
Un tânăr din Sălaj, voluntar la Crucea Roșie, a devenit dublu campion național la Jiu-Jitsu Brazilian
Alexandru Dragonici (22 ani) a devenit dublu campion național la Jiu-Jitsu Brazilian, după finalul competiției desfășurate săptămâna trecută la Brașov. Tânărul Alexandru Dagonici este pregătit de Călin Marincaș. Totodată și sportivul Antonio Pop, tot din Sălaj, a devenit campion național….
Tiberiu Marc și Ionel Ciunt au tăiat încă din 2017 – 2021 sporul pentru condiții vătămătoare primit de bugetari
Angajații din Consiliul Județean Sălaj și din Primăria Municipiului Zalău nu primesc spor de condiții vătămtoare. Cei de la Consiliul Județean Sălaj nu mai primesc de mai bine de opt ani, în timp ce cei din Primăria Zalău nu mai…
Consilierii județeni ai PSD Sălaj: conducerea județului a abandonat restaurarea Castelului Beldy din Jibou
Conducerea Consiliului Județean Sălaj a reușit o premieră: a abandonat restaurarea Castelului Beldy din Jibou, motivând că – surpriză! – nu s-au găsit specialiști în clădiri de patrimoniu. După ani de „căutări”, studii, bani cheltuiți și speranțe risipite, descoperim că…
VIDEO. 4 sălăjeni au ajuns virali pe Tik Tok, după ce au încărcat de pe marginea drumului o combină frigorifică într-o remorcă plină de fier vechi
În doar 24 de ore, patru sălăjeni au strâns peste 50 de mii de vizualizări pe Tik Tok, după ce au fost filmați de un participant la trafic în timp ce încărcau o combină frigorifică într-o remorcă plină cu fier…
VIDEO. Cum arată centura Zalău de la intrarea din Aghireș până la ieșirea pe Meseș. Când vom putea circula pe șosea?
Centura Zalău, tronsonul doi de la Aghireș spre Meseș ar putea fi dat în trafic anul acesta. Cel mai pozitiv scenariu este finalul lunii august, cel mai pesimist este finalul lunii decembrie. Centura este realizată în proporție de 90%, cu…
Impozit pe fier vechi. Sălăjenii trebuie să dea la stat 10% din cât primesc
În proiectul de modificare a Legii Codului Fiscal se prevede includerea veniturilor de orice fel, în bani sau natură, primite de persoanele fizice ca urmare a predării deșeurilor de metale feroase și neferoase și aliajele acestora, în categoria veniturilor din…
Puncte de prim ajutor și hidratare în Zalău
Primăria Municipiului Zalău, prin Direcția de Asistență Socială, vine în sprijinul cetățenilor, pe perioada de caniculă, prin amenajarea unor puncte de prim ajutor. Aceste puncte oferă: asistență medicală de bază, hidratare, evaluarea parametrilor fiziologici (tensiune arterială, puls etc.) Locații: intrarea…
Mâine, protest la Casa de Pensii Sălaj – 49 de angajați opresc munca pentru că măsurile de austeritate se aplică discreționar
În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 60/1991, vă aducem la cunoștință că în data de 4 iulie 2025, în intervalul orar 10.00 – 12.00 Sindicatul Național Solidar al Caselor Teritoriale de Pensii – SNSCTP, organizează o acțiune de protest spontan…
Cine sunt cei mai buni elevi la Evaluarea Națională în Sălaj. Primii trei sunt de la Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu” din Zalău
S-au afișat rezultatele la Evaluarea Națională susținută de elevii de clasa a VIII-a. În județul Sălaj, situația statistică generală arată faptul că dintre cei 1671 candidați prezenți, la toate probele scrise, 1302 candidați au obținut medii mai mari sau egale…
Inginerul Bogdan Bercean, noul director tehnic la Citadin Zalău
Bogdan Bercean (38 ani) este noul director tehnic al Citadin Zalău. Bogdan Bercean a fost numit în funcție de către Consiliul de Administrație și va prelua postul începând cu data de 15 iulie. Bogdan Bercean îl înlocuiește pe Sorin Criste,…
OFICIAL! 17 vs 7. Lucian Bode pierde din influența asupra PNL Sălaj. Dinu Iancu-Sălăjanu, prima victorie în partid
Mai mulți lideri din PNL Sălaj ne-au transmis faptul că ieri, 2 iulie, organizația județeană liberală a fost convocată pentru a da un vot în cadrul Biroului Politic Județean privind persoana care să candideze din partea filialei județene în Biroul…
Școala din Ortelec se reabilitează cu aproape un milion de euro
Primarul Florin Florian are un proiect de reabilitare a Școlii Gimnaziale din cartierul Ortelec. Astfel, Consiliul Local Zalău a aprobat la ultima ședință proiectul privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice, faza DALI, aferentă obiectivului de investiţii: „Creşterea eficienţei energetice a Şcolii Gimnaziale…
În Sălaj, fără 10 și la Evaluarea Națională
În urmă cu scurt timp s-au afișat notele la Evaluarea Națională, susținută de elevii de clasa a VIII-a. În județul Sălaj, asemenea Examenului de Bacalaureat, nici la Evaluarea Națională nu au fost înregistrate medii de zece. Cea mai mare medie…
SURSE: ședință tensionată în PNL Sălaj – Dinu Iancu-Sălăjanu a câștigat votul organizației în fața lui Lucian Bode
O ședință tensionată a avut loc ieri, 2 iulie, în cadrul organizației PNL Sălaj, după cum ne declară surse de încredere din filială. Conducerea organizației s-a întrunit pentru a discuta despre Congresul PNL care va avea loc pe data de…
FOTO. Incendiu la o hală din Zalău
Pompierii din cadrul Detașamentului Zalău au intervenit în această dimineață, la ora 09:49, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o stivă de deșeuri din material lemnos, care s-a extins și la o hală din apropiere. La fața locului au fost…
Florin Lupu a promovat concursul pentru funcția de adjunct al șefului Poliției Sălaj
Florin Lupu a promovat ieri, 1 iulie, concursul pentru funcția de adjunct al șefului Poliției Sălaj – IPJ Sălaj. Florin Lupu a promovat concursul cu o notă mare, reușind să se claseze peste ceilalți trei candidați care au mai concurat….
Drumul spre Creaca a ajuns pistă cu obstacole cu BANI EUROPENI – muncitorii sparg ce asfaltează și asfaltează ce sparg. Șoferii tranzitează la liberă înțelegere. Cine recepționează un drum peticit?
Drumul județean Zalău – Creaca, un proiect gândit și scris de administrația Tiberiu Marc, dar implementat de Dinu Iancu-Sălăjanu, a ajuns să pună la grea încercare răbdarea și nervii șoferilor care îl tranzitează. Pe când părea că totul este finalizat,…
Mașină furată ieri din Vârșolț – hoțul nu avea permis și a condus liniștit pe drum național peste 25 de kilometri până a fost prins de polițiști
Marți, 1 iulie, în jurul orei 22.20, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Nușfalău au fost sesizați prin apel 112, de către un tânăr de 28 de ani, din comuna Vârșolț, cu privire la faptul că autoturismul mamei sale ar fi…
