Situație incredibilă la BAC în Sălaj. Un elev din Jibou a obținut nota 10 la limba română și 2,5 la matematică

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Ministerul Educației și Cercetării și Inspectoratul Școlar Județean Sălaj au publicat, astăzi, 18 august 2025, ora 12, rezultatele inițiale (înainte de înregistrarea/soluționarea contestațiilor), obținute de candidații care au susținut probele Examenului Național de Bacalaureat, în sesiunea august 2025. O situație incredibilă vine de la Jibou.

Salajul liber Pub

Un elev de la la Liceul Teoretic „Ion Agârbiceanu” din oraș, profil științele naturii a obținut nota 10 curat, perfectă, la limba și literatura română, dând dovadă că stăpânește perfect acest domeniu. Și la biologie a obținut nota 7,1, una foarte ridicată. Totuși, la matematică nota candidatului a fost 2,5. Din acest motiv, elevul care strălucește la limba română a fost declarat respins la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului.

În județul Sălaj, rata cumulată de promovare (promoția curentă și promoțiile anterioare), înainte de contestații, este 25, 51% (față de 26, 65%, în sesiunea de toamnă din 2024). Pentru promoția curentă, rata de promovare este 22,54% (26, 75% în 2024), iar pentru promoțiile anterioare 29, 75% (26, 37% în 2024).

În județul nostru, au promovat 75 candidați (39 din promoția curentă și 36 din promoțiile anterioare), dintr-un total de 294 candidați prezenți (173 din promoția curentă și 121 din promoțiile anterioare). Nu s-au înregistrat tentative de fraudă.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.