Senatorul Pop a dat lovitura în Senat! A obținut gratuitate pentru toți elevii care circulă cu autobuzul, trenul sau metroul

sos de centura cover cover

Senatorul Gheorghe Pop din Sălaj a primit astăzi o veste excelentă. Proiectul inițiat de el, alături de alți senatori ai PSD a trecut de Parlament și va deveni lege.

Astfel, Legea privind transportul gratuit al elevilor pe întreaga durată a unui an calendaristic este, de azi, o realitate!
„Desigur, abia aștept momentul în care cursurile școlare vor reveni la normalitate, iar elevii și familiile lor se vor putea bucura de efectele acestei legi”, susține Pop.
Pe 7 octombrie 2020 s-a adoptat legea în Senatul României cu 97 de voturi „pentru”! Azi a fost promulgată de președintele Iohannis.
Conform legii, elevii din învățământul preuniversitar beneficiază de gratuitate la serviciile de transport local şi judeţean, rutier, naval, cu metroul, precum şi feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a Il-a, pe tot parcursul anului calendaristic.
Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.