Șef nou peste bazele sportive ale Primăriei Zalău
Noul șef al bazelor sportive din Zalău – baza de tenis, Sala Sporturilor și Stadionul Municipal este Radu Rus, după cum ne informează Diana Crișan, purtătorul de cuvânt al instituției.

Radu Rus va îndeplini această funcție, după ce a promovat concursul pe post. Înainte, șeful peste baze sportive era Simi Corb, însă acesta s-a pensionat.
Diana Crișan ne-a informat că familia Rus este o familie de șefi acum, ținând cont că soția lui Radu este șefa peste Cinema Scala. Interesant este că ambele servicii sunt în subordinea Direcției Patrimoniu, ambele controlate de Alexandru Pura, cel care, cel mai probabil fără niciun drept, se ocupă și de echipa de fotbal de la SCM Zalău.
„De la resurse mi-au spus ca a promovat concurs, iar pentru sef serviciu este nevoie de 5 ani vechime. Da, este șoțul directoarei de la Cinema Scala”, ne-a transmis Diana Crișan.