Secretarul de stat Marius Stanciu anunță că se lucrează la reabilitarea și modernizarea clădirii Casei Județene de Pensii Sălaj

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Marius Stanciu, secretarul de stat din Ministerul Muncii a anunțat astăzi, oficial că se lucrează la modernizarea și reabilitarea sediului Casei Județene de Pensii Sălaj.

Salajul liber Pub

Marius Stanciu anunță că lucrările de modernizare ale clădirii au început pe vremea când acesta era director aici și continuă și acum, când are funcția de secretar de stat.

„Având în vedere faptul că la preluarea conducerii acestei instituții starea clădirii nu era una dintre cele mai bune, unul dintre obiectivele mele a fost de reabilitare și modernizare.  Știam de la bun început că nu va fi ușor din punct de vedere al resurselor financiare, în contextul în care suntem ordonator terțiar de credite. Dar, pas cu pas am avansat…Astfel am început cu schimbarea acoperișului (lucru absolut necesar datorită faptului că erau infiltrații de apa); apoi am continuat cu reabilitarea parterului clădirii prin schimbarea tâmplăriei și anveloparea acestuia, iar anul trecut am schimbat tâmplăria la etajul 2 al clădirii.
Anul acesta am continuat cu schimbarea instalațiilor sanitare și vom continua cu schimbarea tâmplăriei etajului 1.
Vreau să menționez că aceste lucrări au contribuit pe lângă creșterea confortului angajaților și publicului care ne trec pragul zi de zi dar și la reducerea semnificativă a cheltuielilor de întreținere”, susține Marius Stanciu.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.