Sărbătoare mare la Bobota. Biserica păstorită de Silviu Pop a fost vizitată pentru prima dată în istorie de doi ierarhi

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

A fost sărbătoare mare sâmbătă, 3 decembrie în Parohia Ortodoxă Bobota. Pentru prima dată în istorie, biserica ortodoxă din localitate a fost vizitată de doi ierarhi, din care, unul de peste hotare.

Salajul liber Pub

Astfel, sâmbătă, Parohia Bobota, păstorită de părintele Silviu Pop (38 ani) a fost gazda Preasfințitului Părinte Petroniu, episcopul Sălajului, cât și a Înaltpreasfințitului Naum, Mitropolitul Bulgariei.

Cei doi ierarhi au săvârșit o vizită pastorală, unde au fost primiți cu multă bucurie de părintele Silviu Pop.

Silviu Pop, în vârstă de 38 de ani, este unul dintre preoții dedicați meseriei sale, fiind în primul rând un om cu suflet mare, care s-a implicat de-a lungul timpului în numeroase campanii umanitare, voluntare și multe altele.

Silviu Pop a fost hirotonit preot pe 15 august 2008, după ce în anul 2007 a absolvit Facultatea de Teologie din Oradea, iar în 2003 a terminat Seminarul Teologic din Zalău. Acesta a fost preot la Coșeiu, Bocșița, iar în prezent, din 2016 păstorește parohia Bobota.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.