Sărbătoare mare la Biserica Ortodoxă din Dobrin

Navo cover cover

Duminică, 12 decembrie, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Dobrin. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică Torcoş, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului.

Salajul liber Pub

Cu ocazia acestui eveniment deosebit, Preasfințitul Părinte Petroniu a oficiat slujba de reîntemeiere a Sfintei Mese, ca urmare a deteriorării acesteia în decursul timpului.

În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe teologul Ovidiu-Ionuț Butaș, urmând ca acesta să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Ponița, din Protopopiatul Șimleu Silvaniei.

De asemenea, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotesit întru iconom pe Părintele paroh Ioan-Sergiu Gaga, referentul Episcopiei Sălajului, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului.

Totodată, au fost acordate diplome de apreciere tuturor celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la acest lăcaș de cult.

În continuare, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și pentru distincție și i-a dăruit o icoană.

Localitatea Dobrin a fost menționată, pentru prima dată. în documente, în anul 1423, sub numele maghiar de Debren, ea aparținând, mai întâi, regatului Ungariei, însă făcând parte din Principatul Transilvaniei. După compromisul din 1867, dintre austrieci și ungurii din Imperiul Austriac, Principatul Transilvaniei dispare, astfel încât, în anul 1876, Regatul Ungariei este împărțit în județe, satul Dobrin intrând în județul Sălaj (Szilágymegye). La sfârșitul Primului Război Mondial, Imperiul Austro-Ungar a dispărut, iar Dobrinul a fost anexat României Mari, urmând ca, între anii 1940-1944, să intre sub jurisdicția Ungariei, perioadă după care va aparține definitiv statului actual, România.

În ceea ce privește vatra spirituală, trebuie menționat faptul că în Dobrin există două lăcașuri de cult, respectiv unul de lemn și altul de zid. Biserica de lemn din localitatea Dobrin a fost construită în anul 1720. Are un plan dreptunghiular, cu absida altarului pătrată, acoperișul fiind din șiță, iar peste acesta înălțându-se turnul cu foișor acoperit de baza lărgită a fleșei. Ancadramentul ușii de la intrare este decorat cu chenare de frânghie și linii frânte, cu suprafețe de romburi, flancând cu patru rozete cercul de spirală ce marchează baza. Interiorul este pictat, însă ploile au șters de pe pereți decorațiunile interioare.

Actualul lăcaș de cult de zid a fost edificat, cu mari sacrificii din partea credincioşilor Parohiei Dobrin, în timpul Preacucernicului Părinte Liviu Ungur, între anii 1994-2003. De-a lungul timpului, acesta a suferit ample modificări, care au fost finalizate de tânărul și vrednicul preot Sergiu Gaga, între anii 2014-2016. Astfel, în interiorul bisericii pardoseala a fost vopsită și acoperită cu mochetă, au fost înlocuite geamurile, s-a instalat un sistem de sonorizare, au fost montate policandrul și aplicele pentru iluminat, iar chipurile Ierarhilor au fost repictate. În exterior, lăcașul de cult și soclul acestuia au fost revopsite, s-au montat jgheaburile pentru scurgerea apei și parazăpezile, gardurile și porțile au fost reparate și vopsite și a fost construit un lumânărar. De asemenea, biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.