Sărbătoare mare în comuna Zalha
Duminică, 21 august Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Ciureni (comuna Zalha), filie a Parohiei Ceaca, Protopopiatul Jibou, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. La eveniment a fost prezent și primarul comunei Zalha, Traian Seliștean, cât și deputatul Liviu Balint.

Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat și slujba de reîntemeiere a Sfintei Mese, ca urmare a deteriorării acesteia în decursul timpului. În continuare, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică Torcoş, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte Dan Dregan, protopopul Jiboului.
În cadrul Dumnezeștii Liturghii a fost citit și mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu prilejul Duminicii migranţilor români.
La finalul slujbei, Preasfinția Sa a hirotesit întru iconom pe Părintele paroh Dumitru-Florin Pușcaș, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului. De asemenea, au mai fost acordate diplome de apreciere tuturor celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la această biserică.
La rândul său, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru distincție și i-a oferit un set episcopal, compus din cruce și engolpion.