S-a terminat HAOSUL din PSD Sălaj? Ce crede Ciunt despre senatorul Pop


A fost haos de neimaginat în PSD Sălaj până în urmă cu câteva zile, după ce s-au depus candidaturile. Rămas fără jobul de la Cosniliul Județean Sălaj, Sergiu Panie se vedea deputat. Călin Forț spera și el să prindă fotoliul de senator și să plece iar din Primăria Zalău. Până și președintele de la organizația de tineret se vedea senator.

Florin Florian s-a retras și el din cursa electorală, iar Dan Ghiurco de la Jibou ba voia să fie deputat, ba nu voia.
Haosul din PSD Sălaj s-a terminat însă odată cu depunerea candidaturilor, iar președintele PSD Sălaj, Ionel Ciunt a dat un mesaj clar de unitate în partid. Toți cei agitați și-au dat seama în cele din urmă că este momentul să înceteze și să tragă pentru cei doi candidați importanți ai partidului – senatorul Pop Ghoerghe și doctorul Neaga Florian.
„Gheorghe POP este senatorul sălăjean atent la nevoile oamenilor și implicat în dezvoltarea societății, care a contribuit la adoptarea unor legi importante pentru români și, implicit, pentru sălăjeni.
Experiența acumulată în domeniul legislativ va contribui semnificativ la susținerea programului de guvernare al Partidului Social Democrat, absolut necesar în această perioadă dificilă.
Dublarea alocațiilor și mărirea pensiilor, majorarea veniturilor populației, sunt doar câteva dintre proiectele susținute de senatorul Pop Gheorghe și dau siguranța unui trai mai bun! Sălăjenii au toate motivele să îi acorde încredere pentru un nou mandat!”, a fost mesajul transmis de Ionel Ciunt despre senatorul Gheorghe Pop.