PSD mizează în Zalău pe un profesor din prima linie – Ioana Tuduce
Ioana Maria TUDUCE este doamna Profesor Doctor din prima linie atât a sistemului de învățământ sălăjean de aproape 20 de ani, cât și a administrației locale din Municipiul Zalău în ultimii patru ani!
Este mama care și-a crescut frumos și responsabil cei doi copii, este ”profa de Română” iubită și respectată de elevi, este omul care a spart barierele relației profesor-elev și a devenit mentorul și prietenul multor generații de copii, este directorul unei instituții de învățământ cu performanțe notabile la nivel național și chiar internațional.
Este foarte greu să găsești cuvintele potrivite pentru a spune lucruri mari despre un om de o modestie și o frumusețe interioară cum rar se mai găsesc în zilele noastre. Avem, însă, norocul că rezultatele sale profesionale, rezultatele administrative, cât și cele din viața de familie, vorbesc în numele nostru și o descriu pe Ioana exact cum este și cum trebuie: sensibilitate și caracter, empatie și implicare, perseverență și profesionalism, studiu și argumente pertinente.
E bine să știți că Ioana Tuduce:
este licențiată în Pedagogie-Filologie la Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Psihologie şi Ştiintele Educaţiei, în anul 2000
este absolventă a programului de master ”Dinamica limbii române actuale” la Universitatea Babeş-Bolyai-Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, în anul 2001
a obținut titlul de doctor în Filologie la Universitatea din Oradea, în anul 2012
și-a început carieră didactică în anul 2000, la Grupul Şcolar „Al. Papiu-Ilarian”-Zalău
din 2003 până acum, cariera sa didactică a continuat la Colegiul Naţional „Silvania”-Zalău
din octombrie 2014 este Director al Centrului Judeţean de Excelenţă-Sălaj
a scris numeroase lucrări
a coordonat lotul Județului Sălaj la numeroase olimpiade si concursuri naționale
a obținut zeci de premii și mențiuni la etapele naționale și chiar internaționale a olimpiadelor și concursurilor școlare
a avut o permanentă preocupare pentru perfecționare și specializare
DAR, în ciuda titulaturilor și a performanțelor, Ioana a rămas aceeași femeie caldă, calmă, modestă, deschisă și simplă
În anul 2016 i s-a alăturat lui Ionel CIUNT și a devenit consilier local, calitate de ales din care a reușit împreună cu echipa PSD să:
schimbe în BINE condițiile de învățare din unitățile de învățământ din Municipiul Zalău
fie alocate anual fonduri pentru premierea olimpicilor și a performanțelor școlare
fie accesate fonduri europene pentru modernizarea unităților de învățământ
existe autobuze speciale pentru transportul elevilor la și de la unitățile de învățământ
fie alocate fonduri pentru dezinfecții și materiale necesare în școli, grădinițe, creșe
sa susțină programele cultural-educative
Ioana Tuduce, prin experiența și priceperea ei dovedite, a contribuit mult la Faptele Bune pe care administrația locală condusă de Ionel Ciunt le-a făcut pentru comunitatea locală și au schimbat destine!
Cu siguranță, Ioana merită să-i acordați încredere pentru și mai multe Fapte pentru Viitor!
Acest material a fost comandat de Partidul Social Democrat – organizația județeană Sălaj, executat de SC Sălajul Liber SRL – portal www.salajulliber.ro într-un tiraj de 1 exemplar. CUI mandatar financiar coordonator: 21200019.