Proiect URIAȘ, gândit și pus la punct de primarii PNL din Creaca, Gârbou și Bălan: cele 3 comune vor avea GAZ

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Primarii comunelor Creaca, Gârbou și Bălan, trei liberali importanți din județ, demonstrează că împreună, atunci când se unesc, pot face treabă foarte bună pentru comunitate. Cele trei comune, conduse de trei liberali de seamă, harnici și pricepuți, au un proiect uriaș, care va aduce un mare plus celor trei comunități. Trebuie spus că toți cei trei au făcut parte din PSD, dar au decis să părăsească partidul după ce social-democrații nu s-au ținut de cuvânt și de promisiunile făcute celor 3 comunități. Gârboul și Creaca au fost primari în funcție PSD, iar primarul de Bălan a fost înainte consilierul personal al primarului PSD.

Salajul liber Pub

Astfel, prin implicarea activă a primarului de Creaca, Ioan Eugen Terec, care este și liderul asocierii, dar și a primarilor de Gârbou, Alexandru Spătar – secretarul asociației și cel de Bălan, Daniel Pop, – membru în asociație, cele trei comune vor beneficia de gaz. Proiectul este realizat prin constituirea unui ADI între cele trei comune – Asociație de Dezvoltare Intercounitară.

La ora actuală, echipele lucrează pentru a obține avizele necesare și autorizația de construire. Proiectul prevede realizarea unei stații proprii de gaz la ieșirea din comuna Creaca spre Românași. Din această stație, vor fi alimentate satele comunelor Creaca, Gârbou și Bălan.

Cei trei primari PNL demonstrează încă odată că trebuie să continue munca și să se bucure în continuare de sprijinul conducerii liberale a Consiliului Județean Sălaj.

Proiectul este finanțat de Guvernul PNL-PSD, prin Programul „Anghel Saligny” și are o valoare de 129 de milioane de lei, adică aproape 26 de milioane de euro.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.