Producătorii locali afectați de carantină sunt sprijiniți de senatorul Gheorghe Pop

Senatorul PSD de Sălaj, Gheorghe Pop a ieșit astăzi cu un mesaj plin de revoltă, după ce a aflat că Guvenrul PNL a decis să închidă piețele.
Gheorghe Pop susține că este alături de toți cei care au de suferit în această perioadă și îi va sprijini în continuare pe toți aceștia!
„Sunt unul dintre miile de zălăuani care își cumpără singur produsele alimentare de bază din piață, săptămânal. Așa am considerat întotdeauna că este mai sănătos pentru familia mea și pentru producătorii sălăjeni.
Decizia luată azi de guvernare de a închide piețele agroalimentare din România, în ciuda măsurilor de limitare a răspândirii virusului luate de toate administrațiile piețelor, mi se pare o lovitură crâncenă dată producătorilor locali.
Oameni buni, este toamnă, plin sezon de desfacere a bunurilor produse în fermele proprii! Ce facem cu acești oameni și cu produsele lor, producători care au trudit ca noi să avem produse românești pe masă? Nu toți au posibilitatea sa vândă on line sau să furnizeze la domiciliul clienților!?
Da, este importantă sănătatea și ne protejăm cu toții. Dar la fel de important este și traiul producătorilor noștri!”, susține Pop.
Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.