Primarul Florin Florian se luptă să fie dată în trafic centura Zalău – până în luna decembrie trebuie să circulăm de pe Meseș până în Aghireș

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Primarul Zalăului, Florin Florian se luptă pentru ca centura de la Aghireș până pe Meseș să fie dată în trafic cel târziu la finele anului acesta, adică în ultimele zile din luna decembrie. Chiar dacă investiția nu este realizată de către Primăria Zalău, ci de Guvernul României, primarul Florin Florian se zbate pentru a fi dată în trafic.

Salajul liber Pub

Pentru tronsonul doi al șoselei de centură erau două mari probleme – una de ordin financiar, una de ordin tehnic. Se pare că ambele probleme au fost remediate, astfel încât lucrările vor continua.

 “Traficul greu din municipiu reprezintă o problemă reală pentru zălăuani. În urma apelurilor privind întârzierea finalizării variantei ocolitoare, reprezentanții CNAIR, prin Felician Cereștean, directorul Direcției de Implementare Proiecte, Cristian Fântână, responsabilul de proiect și constructorul lucrării, au avut o întâlnire în teren pentru identificarea soluțiilor de deblocare a situației. Am fost informat că termenul de finalizare a lucrărilor la varianta ocolitoare a municipiului Zalău este sfârșitul anului 2025. Odată cu darea în trafic a acesteia, Zalăul va deveni un oraș mai bine conectat la dezvoltare”, transmite Florin Florian.

Trebuie să amintim că în 2008 au început lucrările la tronsonul Hereclean – Aghireș, acesta fiind finalziate în doi ani. În 2010 actualul tronson al șoselei de centură a fost dat în trafic. Acum, după 15 ani de la acel moment, vom putea circula pe întreaga șosea.

Pentru lotul doi, contractul de lucrări pentru șoseaua de centură a fost semnat cu Sinohydro, companie deținută de statul chinez aflată în top 10 constructori din această țară, în 31.07.2020 pe suma de 185 milioane lei fără TVA, cu 6 luni perioada de proiectare, 24 de execuție și 7 ani garanție. Ordinul de începere a fost dat în 25.09.2020, iar termenul de finalizare era 23.03.2023.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.