Primăria comunei Bănișor vă dorește Sărbători Fericite!
Dragi locuitori ai Comunei Bănișor,
Trăim vremuri complicate, pline de incertitudini, dar și în acest an, vom primi în casele și în sufletele noastre bucuria sărbătorii Sfinte a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.
Pentru noi toți apropierea de această sărbătoare înseamnă momente de renaștere spirituală, sentimente de bucurie, speranță, unitate si liniște sufletească împreună cu familia și alături de cei dragi.
La fel cum în această perioadă natura se pregătește, croindu-și straie de sărbătoare care ne încântă privirea, fiecare dintre noi ne pregătim sufletele și casele.
Postul, ramurile de salcie, vopsitul ouălor, pasca, mielul, participarea la Slujba de Înviere, sunt tradiții pe care, noi creștinii, an de an le păstrăm și le transmitem în familiile noastre, trăind astfel clipe de bucurie sfântă.
Toate culminează în noaptea Sfântă de Înviere cu luarea luminii, simbolul Învierii, al biruinței vieții asupra morții și a luminii lui Hristos asupra întunericului păcatului.
Fie ca spiritul acestei mari sărbători, Învierea Domnului, să vă aducă numai gânduri bune, lumină în suflet și multe bucurii alături de cei dragi. Îmi exprim speranța că împreună vom găsi drumul cel drept pe care să mergem, vom învăța să daruim mai mult decât am facut-o până acum și vom avea puterea de a ierta.
Fiți binecuvântați! Să fiți fericiți de sărbători!
HRISTOS A ÎNVIAT!
Cu stimă și aleasă prețuire, al dumneavoastră primar, Sorin Maxim, primarul comunei Bănișor