Prima inițiativă legislativă a deputatului Ionel Ciunt
Deputatul sălăjean Ionel Ciunt este unul dintre cei mai activi parlamentari, fiind nelipsit din plenul Camerei Deputaților la dezbateri de lege și voturi.

Totodată, acesta anunță și prima inițiativă legislativă pe care a semnat-o în calitate de deputat, și anume, instituirea anului 2025 drept „Anul Cultural Mihai Eminescu”.
„Mă bucur că, în calitate de deputat, prima inițiativă legislativă pe care am semnat-o este despre “omul deplin” al culturii noastre, despre inegalabilul Mihai Eminescu. Pentru că în opera sa a redat frumusețea limbii române și a oferit un model de iubire pentru cultură și neam, merită fără îndoială și subscriu la inițiativa colegilor mei deputați din PSD, ca anul 2025 să fie instituit Anul Cultural Mihai Eminescu”, transmite deputatul Ionel Ciunt.