Prefectul ține cu cetățenii pe final de mandat și a decis să nu mai închidă restaurantele

Navo cover cover

A carantinat orașul o lună de zile și a dat vina pe zălăuanii pentru că orașul era în scenariul roșu. A închis apoi restaurantele și afirma că pe el nu îl schimbă nimeni atât timp cât Lucian Bode este ministru de Interne.

Salajul liber Pub

Doar că prietenul său Bode a decis să-l retrogradeze în funcția de subprefect și să cedeze instituția celor din UDMR. Iar acum este finalul de mandat al celui care a fost prefectul Virgil Țurcaș, pentru a doua dată în istorie.

Salajul liber Pub

Și pentru că e final de mandat, prefectul nostru nu se mai grăbește să ne închidă restaurantele și școlile, așa cum o făcea înainte.

Salajul liber Pub

Astfel, Zalăul este în scenariul roșu, cu o incidență de 3,19 la mia de locuitori, dar prefectul a decis ca până luni să nu se aplice nicio decizie. Poate, poate, scapă de a mai închide restaurantele și să dea vina pe cei de la UDMR pentru noile restricții.

„Trebuie convocat Comitetul pentru Situații de Urgență ca să închidem restaurantele. Însă până luni nu vom face asta”, ne spune o sursă din Prefectura Sălaj, cea mai profesionistă din conducerea instituției.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.