Povestea tinerei polițiste, șefă de post în una dintre cele mai mari comunități de rromi din Sălaj

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Denisa Moldovan este cea care confirmă faptul că și femeile pot fi polițiste de succes când vine vorba de ordine și siguranță publică. Tânăra polițistă este șefă de post în comuna unde se află una dintre cele mai mari și periculoase comunități de rromi din județul Sălaj. Cu peste 250 de suflete, comunitatea din comuna Românași este considerată foarte periculoasă.

Salajul liber Pub

Actualmente șefă de post în Românași, una dintre cele mai grele comune din județul Sălaj privind gradul de infracționalitate, cu două mari comunități de rromi – Romita și Păușa – tânăra Denisa Moldovan demontează multe mituri și se luptă zi de zi pentru a preveni infracționalitatea din comună. Și reușește.

Ba chiar a primit și o scrisoare de mulțumire din partea IPJ Cluj, după ce a contribuit decisiv la un dosar de furt. Tânăra șefă de post a primit o scrisoare de mulțumire din partea IPJ Cluj pentru că a depus eforturi considerabile, iar datorită ei au fost identificați și depistați doi autori ai unei infracțiuni de furt calificat, fapta săvârșită pe raza pe competența a IPJ Cluj. Fără implicarea acesteia, soluționarea dosarului nu ar fi fost posibilă.

Denisa Moldovan a urmat cursurile Școlii de Poliție din Cluj-Napoca, iar în 2017 a fost repartizată la IPJ Hunedoara – Poliția Municipiului Deva, la ordine publică și patrulare. A stat la Deva până în 2021, când, în urma unui concurs, a obținut funcția de șef de post la Postul de Poliție Românași. În iunie 2023, a absolvit Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia – Facultatea de Drept, iar în prezent urmează masterul la aceeași facultate.

Și comunitatea apreciază munca acesteia. De exemplu, Laurențiu Ghiuruțan, liderul Sindicatului Cartel Alfa Sălaj și sătean în Păușa, cel care a organizat mai multe proteste împotriva comunității de rromi din sat din cauza problemelor cauzate de aceștia, o felicită public pe tânăra polițistă.

„Este una dintre cele mai curajoase polițiste din județ și ne bucurăm că este în comuna noastră”, ne-a declarat și Laurențiu Ghiuruțan.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.