Poliția Sălaj are un nou purtător de cuvânt. Comandantul Marius Stupar a rezolvat problema de la Biroul de Presă

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Comandantul Marius Stupar, comisar șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Sălaj a rezolvat problema privind comunicarea la nivelul unității și a completat Biroul de Presă din cadrul instituției prin aducerea agentului Diana Bonțe în echipa de comunicare, pe postul de purtător de cuvânt, după cum ne-a informat acesta.

Salajul liber Pub

Noul comunicator al IPJ Sălaj este originar din comuna Sâg. Tânăra, venită de la apărarea graniței țării, din cadrul Poliției de Frontieră, va face echipă cu Ioana Lavinia Lascău, un ofițer venit din Bihor, cu ani buni experiență în comunicare și relația cu presa, un profesionist în domeniu.

Planul comandantului Marius Stuparu a fost acela de a rezolva în cele din urmă, problemele ce au ținut de Biroul de Comunicare. În acest moment, IPJ Sălaj are doi comunicatori de excepție, care urmează să demonstreze în continuare că sunt experți în domeniul lor de activitate, iar alegerea acestora nu a fost întâmplătoare, speranțele fiind ca imaginea Poliției Sălaj să fie mult mai vizibilă și mai aproape de cetățeni, după cum a fost și scopul prin completarea acestui birou cu cele două funcții – ofițer și agent.

foto – actualii purtători de cuvânt ai IPJ Sălaj. La stânga Ioana Lascău, la dreapta Diana Bonțe

În trecut, la Biroul de Presă s-a aflat Ioana Rus, actualul șef al Poliției Șimleu Silvaniei, un comunicator de excepție, unul dintre cei mai buni responsabili cu relațiile publice din istoria IPJ Sălaj. Ioana Rus a făcut echipă cu Alexandra Sabău, iar înainte, în acest birou s-a aflat Maria Cristea, de altfel, un alt foarte bun comunicator. Ținând cont de foștii purtători de cuvânt excepționali din echipă – Ioana Rus și Maria Cristea, așteptările sunt mari și pentru Ioana Lascău – Diana Bonțe, mai ales că beneficiază de sprijinul și susținerea superiorilor.

Distribuie articolul
Comentarii: 1

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

  1. Mult accent puneți pe comunicare! Parca asta-i important! Un polițist adevărat este acela care face dosare penale și prinde infractori , nu niște fufe care mai de care, aduse pe pile, relații și cunoștințe! Doamne ce a ajuns și poliția!!!!!!👎