Poliția face precizări despre descoperirea Nicoletei – cadavrul se afla într-o zonă greu accesibilă și necirculată

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Inspectoratul de Poliție al Județului Sălaj, prin purtătorul de cuvânt Ioana Rus face precizări cu privire la descoperirea trupului neînsuflețit al Nicoletei Crișan, femeia care a fugit de la Spitalul Județean pe 24 Ianuarie.

Salajul liber Pub

Poliția susține faptul că trupul femeii a fost găsit întâmplător de un muncitor care a mers la vale prin grădina unui imobil. Acesta era în albia râului, într-o zonă greu accesibliă și necirculată, situată între străzile 22 Decembrie 1989 și Merilor.

„Activitățile de căutare și investigare în cazul dispariției au avut caracter continuu începând de la momentul sesizării, iar forțele implicate în căutări au fost suplimentate pentru a verifica toate aspectele relevante în cauză. De asemenea, au fost verificate cu operativitate toate aspectele și informațiile care au vizat persoana dispărută, primite de la cetățeni/ apărute în mediul online, însă nu au condus la găsirea acesteia, iar o parte dintre ele nu s-au confirmat”, transmite Ioana Rus, purtătorul de cuvânt al instituției.

Cu privire la timpul scurs de la momentul decesului, acesta urmează a fi stabilit de către medicii legiști.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.