PNȚCD propune proiecte importante pentru cartierul Ortelec
Candidatul PNȚCD la funcția de primar al Zalăului, Alexandru Mureșan propune mai multe proiecte importante pentru dezvoltarea cartierului Ortelec.
PNȚCD propune repararea tuturor drumurilor din Ortelec, amenajarea trotuarelor și mutarea stâlpilor din mijlocul lor, acordarea de facilități tinerilor antreprenori, valorificarea potențialului turistic și stabilirea taxelor și impozitelor în funcție de facilitățile oferite de Primăria Zalău.
„Deși Ortelecul face parte din Municipiul Zalău, acesta este adesea uitat de administrația locală. Locuitorii Ortelecului se arată nemulțumiți deoarece nu au asigurate utilități și condiții de trai specifice unui oraș, iar pe de altă parte sunt obligați să plătească aceleași taxe și impozite deși condițiile de trai sunt mult sub nivelul orașului.
Experiența și determinarea candidaților PNȚCD sunt garanția că vom aduce bunăstare acasă, inclusiv în Ortelec”, transmit creștin-democrații.
Acest material a fost comandat de Partidul National Taranesc Crestin Democrat si realizat de operatorul economic SC Sălajul Liber SRL intr-un tiraj de 1 exemplar. Cod unic de identificare:21200185