Patronul unei cafenele din Cehu Silvaniei îi acuză pe doi polițiști de abuz, după ce au amendat clienții care consumau bere fără a purta mască

Navo cover cover cover

Patronul cafenelei din centrul orașului Cehu Silvaniei acuză doi polițiști din oraș de rea voință și abuz, după ce oamenii legii au amendat persoane din interiorul localului, care consumau bere fără a purta mască de protecție, așa cum ne declară acesta.

Salajul liber Pub

Bărbatul susține că nu mai știe ce să facă cu polițiștii din oraș, care realizează controale dese în localul său și amendează persoanele prezente în incinctă. Acesta susține că pe numele celor doi polițiști va depune și o plângere, atât la Poliția Orașului Cehu Silvaniei, cât și la Inspectoratul Județean de Poliție Sălaj.

Totul s-a petrecut pe data de 9 noiembrie, în jurul orei 20.40, în cafeneaua din centrul orașului, când două persoane au fost amendate cu 500 de lei pentru că se aflau în local, dar nu purtau masca de protecție, deși aveau consumație.

Trebuie precizat că cei amendați de polițiști aveau certificatul verde, astfel încât, aveau dreptul de a se afla în local. În replică, Poliția Sălaj, prin purtătorul de cuvânt Ioana Rus a explicat situația și motivul pentru care clienții au fost amendați. Mai mult, aceasta susține că una dintre persoane nu avea schema de vaccin completă, însă de cealaltă parte, antreprenorul contrazice Poliția și susține că bărbatul care nu avea schema compeltă este angajat al cafenelei. Ca tacâmul să fie complet, Poliția informează iar că acea persoană se afla în timpul liber, deci era client, pe când, patronul cafenelei susține că Poliția nu are și atribuțiile ITM, astfel încât nu au de unde să știe dacă era liber sau la muncă.

Una peste alta, bărbatul susține că polițiștii fac abuz, cu atât mai mult cu cât, se pare că în zonă funcționează și un casino, de care se ocupă un om al legii, în timp ce polițiștii se scuză și susțin că au acționat corect.


Redăm integral și punctul de vedere al Inspectoratului de Poliție al Județului Sălaj: 

La data de 9 noiembrie, ora 20:40, polițiști din cadrul Poliției Orașului Cehu Silvaniei, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au efectuat verificări privind modul de respectare a măsurilor impuse de autorități pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

În acest context, la data și ora mai sus menționate, polițiștii au identificat doi bărbați care se aflau în spațiul unde amplasate mai multe aparate de jocuri electronice, aparținând de o cafenea din orașul Cehu Silvaniei.

Cei doi bărbați au fost sancționați contravențional, fiecare cu amendă în sumă de 500 de lei, pentru faptul că nu purtau mască de protecție.

În ceea ce privește legalitatea proceselor-verbale și a sancțiunilor aplicate, conform prevedrilor legale, orice persoană nemulțumită poate depune contestație la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.