Parlamentarii Alin Prunean (1,03%), Marius Bob (7%) și Liviu Balint (0,77%) nu obțin un nou mandat

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Trei parlamentari în funcție din județul Sălaj își vor încheia în această lună activitatea din Parlamentul României după unul, respectiv două mandate de deputat și senator.

Salajul liber Pub

Alin Prunean a intrat în 2020 în Parlamentul României pe listele Alianței USR-PLUS. Acesta s-a făcut remarcat de curând când a numărat dalele montate în centrul Zalăului și s-a preocupat de praful de pe străzi. Aceste acțiuni de campanie i-au adus la scrutinul de ieri, 1 Decembrie, doar 1,03% din voturile sălăjenilor, respectiv 1.051 de voturi.

Marius Bob a ajuns senator din partea aceleiași Alianțe USR-PLUS, după ce Cristian Viașu, cel care a fost primul pe listă, a decedat. Marius Bob a candidat pentru un nou mandat pe listele USR, pe ultimul loc pe buletinul de vot din partea partidului, lista fiind deschisă de Cosmin Ardelean. USR a strâns 7.226 de voturi, respectiv 7,07%.

Liviu Balint a fost deputat în legislatura 2016 – 2020. A intrat în Parlamentul României pe listele PMP, iar în legislatura 2020 – 2024 a obținut un nou mandat pe listele PNL în județul Dâmbovița. Deputatul din Jibou a obținut la scrutinul de ieri 0,77% din voturi, după ce a candidat pe listele partidului România în Acțiune. Acesta a obținut 792 de voturi.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.