Paradă grandioasă – cu sute de militari și tehnică – de 1 Decembrie la Zalău. Cum arată programul manifestărilor

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Sute de militari ai Ministerului Apărării Naționale, ai Ministerului Afacerilor Interne, dar și voluntari ai Crucii Roșii și repsonsabili ai Serviciului Județean de Ambulanță Sălaj vor defila de 1 Decembrie pe bulevardul din Zalău pentru a marca așa cum se cuvine Ziua Națională a României.

Salajul liber Pub

O ședință de lucru pentru organizare a avut loc ieri, responsabili direcți de organizarea din municipiu fiind cei din Primăria Zalău și din cadrul Prefecturii Sălaj. Manifestările de la Zalău vor debuta la ora 13.00 pe Bulevardul Mihai Viteazu, în zona Platoului de Marmură. Chiar dacă este organizată în ziua alegerilor, organizatorii transmit încă de pe acum, public, că în cadrul evenimentului trebuie să lipsească orice formă de manifestare politică, iar cei prezenți să se bucure de Ziua Națională.

Pe Bulevardul din Zalău vor defila din nou numeroase plutoane de Armată, Poliție, Pompieri, Jandarmi, dar și tehnică militară specială. Trebuie spus că repetițiile vor avea loc pe data de 29 noiembrie, iar pe data de 30 noiembrie manifestările vor avea loc, ca de obicei, în Cehu Silvaniei și Jibou.

La Șimleu Silvaniei manifestările vor avea loc pe 1 Decembrie la ora 10.00.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.