O tânără polițistă, noua șefă a Secției Jibou – are în subordine 7 posturi de poliție din mai multe comune

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Secția de Poliție Rurală Jibou, ce are în subordine 7 posturi de poliție, are începând cu această lună un nou șef. Astfel, noul șef al Secției Poliție Rurală Jibou este inspectorul de poliție Dorada-Adelina Bârsan.

Salajul liber Pub

Tânăra polițistă în vârstă de 27 de ani a fost împuternicită șef secție începând din data de 1 februarie 2025 de către chestorul de poliție, comandantul IPJ Sălaj, Marius Stupar.

„Inspector de poliție BÂRSAN DORADA-ADELINA este imputernicita Sef Secție din data de 01.02.2025”, transmite ofițerul Beatrice Milonean, purtătorul de cuvânt al instituției.

Tânăra Dorada Bârsan este originară din comuna Creaca. Aceasta a fost angajată în Ministerul Afacerilor Interne în anul 2018. Tânăra și-a început cariera de polițist la Inspectoratul de Poliție Satu Mare-Biroul Rutier. După 10 luni și-a continuat activitatea la Postul de Poliție Năpradea, unde s-a remarcat ca fiind un polițist harnic, dornic să ajute comunitatea.

Totodată, pe lângă activitățile polițienești, tânăra s-a implicat și în mai multe cazuri umanitare.

Dorada-Adelina Bârsan are acum în subordine posturile de poliție din comunele Băbeni, Benesat, Cristolț, Gârbou, Năpradea, Someș-Odorhei și Surduc.

Totodată, trebuie menționat că Poliția Orașului Jibou este condusă în continuare de Adrian Cățănaș. Polița Orașului Jibou acționează pe raza orașului, în timp ce secția de poliție rurală se ocupă de comunele arondate.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.