O altfel de campanie electorală la Halmășd

Navo cover cover cover

Candidații Alianței USR-PLUS au fost protagoniștii unei altfel de campanie electorală în Halmășd – fără atacuri, fără jigniri, cu mult respect și prin încercarea de a le arăta oamenilor strict proiectele pe care aceștia le propun.

Salajul liber Pub

Halmășd este una dintre cele mai binecuvântate de Dumnezeu comune din Sălaj. Cu oameni și locuri de poveste, comuna situată la granița Sălajului cu Bihorul a fost înzestrată cu un potențial turistic de invidiat, dar și cu multe oportunități de a dezvolta afaceri locale, din păcate, prea puțin exploatate.

Lista de candidați ai USR-PLUS la Consiliul Local Halmășd este formată din Alin Gabriel Buboi, Alin Petru Palce, Florin Gheorghe MEdeșan, Avram Lazăr și Cristina Palce. Aceștia au străbătut satele comunei și au transmis un mesaj clar – ei nu merg în Consiliul Local pentru bnai, astfel că își vor dona lună de lună indemnizația.

Candidații USR-PLUS din Halmășd își doresc să facă ceva concret pentru comunitate – de la aducțiunea de apă pusă la punct pentru localitatea Halmășd, până la sprijinirea afacerilor locale și chiar dotarea comunei cu mobilier stradal, care la ora actuală lipsește cu desăvârșire.

Candidații USR-PLUS din Halmășd sunt susținuți puternic și de către Dacian Cioloș.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.