O adolescentă de 19 ani, prinsă cu două plicuri cu substanțe ce au efect psihoactiv prin Horoatu Crasnei

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Sâmbătă, 28 mai, puțin înainte de miezul nopții, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Crasna au identificat în trafic, în localitatea Horoatu Crasnei, un tânăr sub influența substanțelor psihoactive. Polițiștii au oprit în trafic, pe Drumul Comunal 77, în localitatea Horoatu Crasnei, un autoturism, condus de un tânăr de 22 de ani, din Zalău, care a fost testat pozitiv la două substanțe interzise.

Salajul liber Pub

La controlul corporal efectuat de polițiști, asupra pasagerei din autoturism, o tânără de 19 ani, din comuna Horoatu Crasnei, au fost identificate două plicuri din plastic care conțineau o substanță albă sub formă de cristale, susceptibilă de a avea efecte psihoactive.

Șoferul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge și urină, în vedere stabilirii prezenței în organism de substanțe psihoactive și tipul acestora.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența unor subtanțe psihoactive, faptă prevăzută de art.336, alin. 2 din Codul penal și efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, conform Legii nr. 194/2011.

 

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.