Liderul PMP Jibou cochetează cu Forța Dreptei, partidul lui Ludovic Orban
Emmanuel Pop, liderul PMP Jibou, consilier local și candidatul cu cel mai mare scor electoral din orașul de pe Someș, după primarul Dan Ghiurco a participat zilele trecute la o întâlnire cu reprezentanții de la Forța Dreptei, partidul lui Ludovic Orban.

Emmanuel Pop ne-a declarat că la ora actuală este consilier local al PMP și nu este tentat să se înscrie în Forța Dreptei, doar a participat la acele discuții pentru a vedea ce idei și gânduri au cei din Forța Dreptei Sălaj.

„Nu am de ce să mint. Am fost la o discuție informală cu cei de la Forța Dreptei din Sălaj. Am vrut să văd ce gânduri au, ce proiecte pentru comunitate. Eu sunt consilier local al PMP, nu am niciun motiv să plec din partid”, ne-a declarat Emmanuel Pop.
Emmanuel Pop a strâns la ultimele alegeri din Jibou un număr de 884 de voturi (21,93%), la mare diferență atât față de primarul Dan Ghiurco de la PSD – 2.209 voturi (54,8%), cât și față de candidatul plasat pe locul trei Ciprian Chiș de la PNL care a strâns doar 299 de voturi, adică 7,42%.
