JOS PĂLĂRIA! Primarul din Valcău de Jos sprijină financiar familia care a rămas fără casă, după un incendiu devastator
Familia Rad Florin și Paraschiva din satul Preoteasa, comuna Valcău de Jos a pierdut tot ce a agonisit o viață întreagă, după un incendiu cumplit care a avut loc joi spre vineri noapte. Trei copii au rămas fără nimic, iar părinții sunt disperați. Totul s-a întâmplat după ce un scurtcircuit electric a provocat un incendiu de amploare ce a dus la distrugerea casei.
Apropiații acestora au făcut un apel la oamenii cu suflet mare să doneze fiecare cât poate pentru a ajuta familia să depășească aceste momente grele. Nici primarul comunei Valcău de Jos nu a stat nepăsător.
Ioan Roșan, primarul comunei, a vizitat ieri familia aflată în nevoie. Acesta a fost însoțit de cei de la Electrica pentru a găsi o modalitate de a racorda din nou casa la energie electrică. Mai mult, primarul a început să facă toate demersurile astfel încât familia să beneficieze de un ajutor social de urgență, așa cum a făcut și în alte cazuri.
„Am fost ieri cu cei ce la Electrica acolo pentru a-i ajuta cu un nou branșament. Vom dispune acordarea unui ajutor social de urgență pentru astfel de cazuri, ca familia să poată depăși aceste momente grele care îi încearcă. Noi dispunem de aceste sume de bani sub formă de ajutor social de urgență pe care le-am oferit și la alți consăteni în astfel de situații”, ne-a transmis primarul Ioan Roșan.
Cei care doresc să ajute familia o pot face donând în contul RO35CECESJ3208RON0296538 – deschis pe numele Rad Florin Cristian, la CEC Bank.