Într-un sat din Sălaj, mai multe conace dărăpănate au fost transformate în pensiuni luxoase
Satul Stana din comuna Almașu are un specific aparte, fiind una dintre cele mai deosebite localități din județul Sălaj.

Doar 140 de oameni mai locuiesc aici, conform ultimului recensământ, iar mulți dintre aceștia sunt mutați de la oraș, în special din Cluj-Napoca.


Satul este unul pitoresc, de vacanță, fără asfalt, dar cu foarte multe clădiri istorice recondiționate. Aici se găsesc mai multe opere ale celebrului arhitect Kos Karoly, printre care Cetatea Ciorii, una dintre cele mai spectaculoase din Sălaj.
De remarcat că în Stana, mai multe conace din secolul XX sau XIX au fost transformate în pensiuni luxoase, cu toate utilitățile, care primesc numeroși turiști.
Una dintre acestea e Pensiunea Riszeg. Amenajată într-un vechi conac, pensiunea are specificul secolului trecut, îmbinat cu modernismul actual.
Clienții sunt primiți într-o clădire impunătoare, din secolul trecut, aproape de pădure.
Camerele sunt spațioase și amenajate așa ca în urmă cu o sută de ani, dar cu condițiile epocii actuale.
În mare parte, în camere este montat mobilier vechi, recondiționat, însă camerele beneficiază de băi cu toate condițiile necesare.
Cazare pentru două nopți, pentru două persoane este de doar 200 de lei.
O altă pensiune amenajată într-un vechi conac este Kek Iringo. Situată tot în Stana, pensiunea stă la dispoziția turiștilor inclusiv cu o saună. În beciul clădirii a fost amenajată o sală unde turiștii pot să se joace tenis de masă.
Camerele sunt amenajate cu bun gust, cu mobilier care îmbină trecutul cu prezentul. Interiorul pensiunii este realizat în mare parte din lemn, care aduce în prezent farmecul epocii trecute.
O cameră pentru două persoane, pentru două nopți de cazare este 240 de lei, dar experiența trăită aici este probabil unică.
La intrare în sat se află și Pensiunea Orgona. Realziată cu mult gust, pensiunea oferă turiștilor diferite facilități de cazare și de petrecere a timpului liber.