Într-o comună din Sălaj prețul unui metru cub de apă este de doar UN LEU!

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

În comuna Meseșenii de Jos s-au finalizat lucrările la rețeaua de aducțiune de apă pentru consumatorii casnici. Pentru a veni în sprijinul populației, Primăria Meseșenii de Jos a decis tarife mai mici pentru metrul cub de apă.

Salajul liber Pub

Astfel, prin Hotărârea Consiliului Local a comunei Meseșenii de Jos din 30 decembrie s-a decis ca începând cu anul 2022 tariful pentru consumul de apă să fie de 2 lei/metru cub, dar, persoanele care achită integral taxa până la data de 31 martie să beneficieze de o reducere iar tariful la apă să fie de doar un leu metrul cub.

În vederea stabilirii consumului de apă pe fiecare gospodărie, începând cu data de 4 ianuarie și până pe 15 ianuarie, angajații Primăriei Meseșenii de Jos vor efectua citirea apometrelor.

Primarul Bogdan Bercean ne spune că deocamdată serviciul de apă este în administrarea Primăriei Meseșenii de Jos, dar pe viitor se dorește predarea acestuia către Compania de Apă Someș SA.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.