Îndrăgitul artist și consilier județean al PSD Sălaj, Vasile Coca, reacție realistă despre situația din județ și alegerile din Zalău

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Vasile Coca, fondatorul HORA TV este unul dintre cei mai îndrăgiți artiști de folclor atât din Sălaj, cât și din România. De anul trecut, Vasile Coca face parte și din conducerea județului Sălaj fiind consilier județean ales din partea PSD.  Înainte, timp de patru ani, în perioada 2020 – 2024, Vasile Coca a mai fost consilier local în cadrul Consiliului Local Cizer.

Salajul liber Pub

Vasile Coca a dorit să iasă public zilele acestea și să-și prezinte punctul de vedere din postura de consilier județean despre situația atât din Sălaj, cât și din Zalău. Acesta a vorbit despre investițiile importante care sunt în derulare în Sălaj, cât și despre alegerile locale din Zalău.

Vasile Coca: M-am născut, muncesc și trăiesc în această țară numită România, iubesc această țară și implicit orașul Zalău, necondiționat și cu toată ființa mea. Am intrat în politică de puțină vreme după mai multe solicitări ale unor oameni dragi, nu regret acest lucru, dar nici nu cred ca voi face mulți pureci pe aici deoarece muzica este mult mai faină și acolo este lumea mea! După umila mea părere, în fruntea țării, Președinte, Prim Ministru, în Guvern, în Parlament etc în mod normal ar trebuii să ajungă cele mai luminate minți ale acestei țări, dar din păcate în ultima vreme lucrurile nu s-au întâmplă chiar așa, dar totuși trag speranța căci după toate evenimentele care au avut loc recent, că actuala clasă politică a înțeles că lucrurile nu mai pot continua așa, că este imperial nevoie de o schimbare totală a macazului și pe cât posibil cu oameni noi, în special tineri. Obligatoriu trebuie să responsabilizăm tinerii acestei țări, cei capabili bineînțeles (și chiar avem) și să-i promovăm în funcții importante din fruntea țării. Dacă mă întrebi de prezidențiale încă nu m-am hotărât pe cine aleg ca președinte, dar din punctul meu de vedere direcția României este una clară și sfântă, Pro Europa, spre Democrație și Civilizație.

În ce privește județul Sălaj și municipiul Zalău, tare mă bucur că după lupte seculare, în sfârșit în acest an vom avea o centură complectă a orașului reședință de județ, apoi mă bucur mult de semnarea, în sfârșit, a contractului pentru tronsonul din Autostrada Transilvania care va traversa sălajul și care include și Tunelul Meseș. La un moment dat îmi pierdusem speranța că în decursul vieții mele voi urca pe Autostradă din apropierea orașului meu Zalău. Odată cu semnarea acestui contract, se vede luminița de la capătul tunelului, în același timp dorința mea are șanse mari să devină realitate, dar dacă lucrările la acest tronson vor avea același ritm, de mersul melcului, precum pe majoritatea celorlalte tronsoane, atunci actuala luminiță de la capătul tunelului, ușor, ușor se va stinge și odată cu ea și marea mea dorință!

În ce privesc alegerile pentru funcția de primar al municipiului Zalău, eu personal am respect și considerație pentru toți candidații înscriși în cursă, unii îmi sunt chiar prieteni, dar eu respect disciplina de partid și îl voi susține pe domnul Florin Florian, un inginer constructor cu experiență atât în câmpul muncii, cât și în administrație. S-a dovedit în multe localități că omul potrivit, la locul potrivit, face mai mult decât toate partidele pământului adunate la un loc, dar și partidele dacă nu susțin un adevărat gospodar, cum de altfel sa întâmplat în multe localități, comunitățile respective au doar de suferit. A fi primar, nu este o meserie, încă nu am văzut nicăieri în lume școală de primari, a fi primar înseamnă să deții o funcție pentru care trebuie să fii dedicat total, să ai aptitudini de bun gospodar, să te înarmezi cu calm și multă răbdare, zilnic să asculți oful și problemele fiecărui cetățean care calcă pragul primăriei, apoi să încerci să le rezolvi și muuulte altele.
Domnul Ionel Ciunt, din postura de primar al municipiului Zalău, a avut realizări importante, iar domnul Florin Florian, dacă va fi ales primar va fi obligat cel puțin să mențină ștacheta (am încredere că va face chiar mai mult). Am observat în Zalău unele supărări ale unor cetățeni datorită faptului că domnul Ionel Ciunt a renunțat la funcția de primar și a candidat la camera deputaților, supărări pe care eu le consider în mare parte întemeiate, dar să știți că din postura de Deputat, domnul Ciunt poate ajuta foarte de mult județul Sălaj și mai ales orașul Zalău în tandem cu Florin Florian primar. Multe ar mai fi de zis și bune și mai puțin bune dar mă opresc aici urând tuturor românilor și cu mult drag tuturor sălăjenilor noștri dragi, Sănătate și Libertate! și-i aștept cu drag să le trazmit urări la Hora tv, instituție cu care sper să fac cinste Sălajului.

Comandat de Partidul Social Democrat – filiala Sălaj CMF 51250001 realizat de Sălajul Liber SRL, într-un tiraj de 1 exemplar
Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.