Îndrăgitul actor Bob Rădulescu, în mijlocul elevilor din comuna Cizer

Navo cover cover

În cadrul activităților prilejuite de Săptămâna Școala Altfel, la Școala Gimnazială „Horea” din Cizer a ajuns ieri, 17 decembrie, cunoscutul și îndrăgitul actor Bob Rădulescu.

Salajul liber Pub

Actorul a poposit în comuna Cizer, la Școala Gimnazială, acolo unde a petrecut clipe de poveste alături de elevi, atât de cei mici, cât și de cei din clasele gimnaziale. Actorul le-a transmis tuturor elevilor din Cizer gândurile sale bune și le-a dat sfaturi de viață, specifice vârstei, despre cum să fim mai buni în această perioadă, dar le-a adus tuturor și zâmbetul pe buze din prisma personajelor pe care le interpretează acesta.

Salajul liber Pub

La eveniment au asistat și cadrele didactice, personalul unității de învățământ, conducerea Primăriei Cizer și conducerea Școlii Gimnaziale, pentru că toți împreună reușesc an de an să ofere un învățământ de calitate, în cele mai bune condiții, pentru elevii din comuna Cizer.

Salajul liber Pub

„La o poveste cu Bob. Mulțumim pentru bucuria adusă copiilor, domnului Bob Rădulescu și doamnei învățătoare Șandor Edina”, transmite conducerea Școlii Gimnaziale „Horea” din Cizer.

 

 

 

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.