Îndrăgita profesoară din Zalău, Daniela Ardelean, condusă pe ultimul drum de sute de persoane

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Daniela Ardelean, îndrăgitul cadru didactic care a murit pe 28 noiembrie în accidentul dintre Surduc și Tihău a fost condusă pe ultimul drum ieri, pe 1 Decembrie, de la ora 13:00 la Capela Ortodoxă din Zalău. Au fost sute de persoane care au condus-o pe ultimul drum și au fost alături de familie. Prezența în număr mare arată încă odată respectul și dragostea de care se bucura îndrăgitul dascăl în rândul sălăjenilor.

Salajul liber Pub

Ultima dorință a îndrăgitei profesoare a fost ca cei prezenți să ducă flori albe sau galbene la acest moment dificil pentru toți cei care au cunoscut-o.

Reamintim că pe data de 28 noiembrie, la ora 15:16, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Jibou au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 1H, între localitățile Var și Surduc, în care au fost implicate trei autoturisme. La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri, iar din verificările efectuate s-a stabilit faptul că un bărbat de 50 de ani, în timp ce conducea un autoturism marca Seat pe DN 1H, din direcția Var – Surduc, într-o curbă la dreapta, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu un microbuz, condus de un bărbat de 65 de ani.

În urma impactului, microbuzul a rămas pe partea carosabilă, fiind ulterior lovit de un alt autoturism care circula regulamentar din direcția Var – Surduc. În acest autoturism se afla Daniela Ardelean.

În urma evenimentului, două femei, în vârstă de 50, respectiv 72 de ani, și un bărbat de 76 de ani, pasageri în cel de-al doilea autoturism, au fost transportați la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate, însă din păcate, pentru Daniela nu s-a mai putut face nimic.

Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, în cadrul unui dosar penal.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.