În Zalău se construiește o nouă benzinărie OMV
O nouă benzinărie OMV se construiește în Zalău.

Lucrările sunt destul de avansate și se lucrează de câteva luni intens la ridicarea acesteia.

Noul OMV din Zalău va fi amplasat la ieșirea din oraș, lângă sensul giratoriu de la șoseaua de centură.

Cei de la OMV au gândit în perspectivă, astfel încât, benzinăria este amplasată în acest punct cu gândul că în curând acolo va fi urcarea pe șoseaua de centură care va duce și spre autostradă.
„Există autorizație de construire, la ora actuală se lucrează intens”, transmite Primăria Zalău.