Imagini virale. „Mașina zburătoare” pe remorca din Sălaj

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

O imagine surprinsă pe o stradă din Bistrița a devenit virală pe rețelele sociale după ce un autoturism transportat pe o remorcă înmatirculată în județul Sălaj a fost descris de cei care au filmat scena drept o adevărată „mașină zburătoare”. În fotografiile și imaginile postate online se observă un autoturism urcat precar pe o remorcă, înclinat puternic într-o parte și ridicat mult peste limitele care ar putea inspira siguranță în trafic. Cei care au surprins momentul au privit cu uimire „spectacolul” oferit de vehiculul care părea că sfidează legile fizicii.

Salajul liber Pub

Potrivit imaginilor, remorca poartă numere de înmatriculare din județul Sălaj, însă scena a fost surprinsă în municipiul Bistrița. Deși imaginile au stârnit amuzament și numeroase comentarii ironice în mediul online, astfel de situații ridică și semne de întrebare privind siguranța rutieră. Transportul vehiculelor pe remorci improvizate sau încărcate necorespunzător poate reprezenta un pericol atât pentru conducătorii auto implicați, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.

Din păcate, astfel de imagini nu sunt o raritate pe drumurile din România, în special ale unor cetățeni sălăjeni. De-a lungul timpului, au fost surprinse numeroase cazuri în care autoturisme, utilaje sau alte încărcături au fost transportate în condiții care au atras atenția șoferilor și a polițiștilor. Dincolo de glume, imaginile readuc în discuție responsabilitatea transportului în siguranță a vehiculelor și necesitatea respectării normelor privind încărcarea și fixarea acestora.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.