Gurzău și-a declarat FALIMENTUL

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Firma de transport Gurzău Trans și-a declarat falimentul. Din această cauză, comunitatea din zona Pria – Cizer a rămas fără mijloace de transport în comun pentru a ajunge la Zalău.

Salajul liber Pub

Din fericire, adminsitrația locală, în frunte cu primarul Nicu Pavel a găsit o variantă de rezervă, reușind să atragă o altă firmă, provizoiru, care să se ocupe de transportul pe ruta Pria – Cizer – Zalău.

„Cei de la Gurzău Trans ne-au anunțat că și-au declarat falimentul. Am găsit însă soluții provizorii pentru transportul de persoane”, ne-a declarat primarul comunei Cizer, Nicu Pavel.

Gurzău Trans efectua șase curse zilnice, trei dus și trei întors pe ruta Pria – Zalău. Administrația locală susține că acesta i-a informat că nu mai efectuează nicio cursă din cauza faptului că și-a declarat falimentul firmei.

De amintit că firma Gurzău Trans a fost implicată într-un teribil accident în februarie 2019. Atunci, o fetiță de doar 12 ani și-a pierdut viața,  într-un grav accident de circulație petrecut pe bulevardul Mihai Viteazul din Zalău, în fața fântânii arteziene de la Astralis.

Fetița se afla într-un microbuz de transport persoane al acestei firme care circula  pe ruta Zalău – Dioșod, când la un moment dat a căzut din autoturism. În urma impactului foarte puternic cu asfaltul, fetita a murit, după ce medicii de pe echipajul SMURD au încercat peste o oră să o readucă la viață.

Oamenii legii au deschis atunci un dosar de ucidere din culpă, care încă se judecă.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.