FOTO. Un șofer din Serbia, lovit de tren în Benesat

Navo cover cover cover

Luni, 5 februarie, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj Napoca – Biroul Județean de Poliție Transporturi Sălaj – Postul de Poliție T.F. Jibou au fost sesizați în urma unui apel primit prin 112 cu privire la faptul că, în jurul orei 19.24, pe drumul județean 108 A, la trecerea la nivel cu calea ferată din localitatea sălăjeană Benesat, trenul Regio care circula pe relația Baia – Mare – Jibou a acroșat un autoturism.

Salajul liber Pub

Polițiștii sălăjeni de la transporturi s-au deplasat la fața locului și din investigațiile efectuate au constatat că, un bărbat de 55 de ani, din Serbia, în timp ce conducea un autoturism, nu a respectat semnificația indicatoarelor rutiere la trecerea la nivel cu calea ferată semnalizată corespunzător, respectiv „Trecere la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere” și „Oprire”, fiind acroșat de tren.

În urma accidentului feroviar, nu au rezultat victime.

Atât conducătorul autoturismului, cât și mecanicul de locomotivă au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.

Cercetările în cauză sunt continuate de polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj Napoca – Biroul Județean de Poliție Transporturi Sălaj – Postul de Poliție T.F. Jibou.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.