FOTO. Polițiștii au împânzit străzile din jurul Zalăului. Ce au căutat anchetatorii

cover Crucea Rosie

La data de 15 octombrie, în intervalul orar 07:00–13:00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Zalău, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Rutier și Biroului Rutier, au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Salajul liber Pub

În cele șase ore de activitate, polițiștii au legitimat 156 de persoane și au oprit pentru control 125 de autovehicule. Totodată, 9 conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest. Pentru clarificarea unor situații, două persoane au fost conduse la sediul poliției. De asemenea, polițiștii au efectuat controale la 4 unități comerciale, în vederea verificării respectării prevederilor legale în domeniul comercial.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 112 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 27.638,75 lei.

Dintre acestea, 88 de sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice, 3 pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, iar 21 pentru alte abateri. Totodată, au fost reținute 8 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.