FOTO. Peripeții la un cabinet parlamentar din Zalău. A fost nevoie de intervenția Poliției

sos de centura cover cover

S-a lăsat cu intervenția Poliției Zalău la Cabinetul Parlamentar al deputului Alin Prunean (USR-PLUS), după ce accesul în biroul acestuia a fost îngrădit de o bicicletă uitată legată de ușă.

Salajul liber Pub

Totul s-a petrecut pe 12 noiembrie, de dimineață, când deputatul s-a trezit că nu poat intra în sediu pentru că de ușa acestuia era legată o bicicletă cu sistem antifurt. Prima dată, deputatul a sunat la Poliția Locală, care însă au susținut că nu pot face nimic pentru a-i permite accesul în incinctă, deoarece, dacă ar tăia sistemul antifurt ar însemna că vor să fure bicicleta.

Parfumuri

În cele din urmă, situația s-a remediat după ce a fost alertată Poliția Municipiului Zalău. Astfel, la data de 12 noiembrie, ora 12:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați de deputatul USR-PLUS cu privire la faptul că, de mânerul ușii sediului biroului său, situat pe strada 9 Mai, este legată cu dipozitiv special o bicicletă, după cum ne transmite Ioana Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sălaj.

Parfumuri

Polițiștii ajunși la fața locului nu au reușit să identifice proprietatul bicicletei astfel că au tăiat dispozitivul antifurt și a transportat-o la sediul Poliției, unde au depus-o în camera de corpuri de delicte.

Salajul liber Pub

Trei zile mai târziu, la data de 15 noiembrie, proprietarul bicicletei s-a dus să o recupereze de la cabinetul parlamentar și văzând că nu mai este la locul respectiv, s-a prezentat la Poliția Municipiului Zalău. Polițiștii i-au restituit bicicleta bărbatului de 40 de ani, care locuiește în cartierul Ortelec, Acesta a declarat că, a lăsat bicicleta noaptea și nu a realizat că blochează accesul în locația respectivă.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.