FOTO. Percheziții la un cămătar din Zalău. Bărbatul, prins in flagrant

Navo cover cover cover cover

La data de 28 martie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău – Biroul de Investigații Criminale, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, au efectuat două percheziții domiciliare, în județul Sălaj, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de camătă.

Salajul liber Pub

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2021 – prezent, persoana cercetată ar fi acordat către diverse persoane din județul Sălaj sume de bani, cu titlu de împrumut, pentru care ar fi perceput dobânzi.

Salajul liber Pub

De asemenea, persoana în cauză a fost surprinsă în flagrant delict, având asupra sa 8.500 de lei, bani despre care există suspiciunea rezonabilă că ar reprezenta unul dintre împrumuturi, precum și dobânda aferentă acestuia.

În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri utile cauzei, precum și sume de bani.

Față de persoana în cauză a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, urmând ca mâine, 29 martie a.c., să fie prezentată unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La activități au participat polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, în vederea documentării întregii activități infracționale a persoanei în cauză.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.