FOTO. Camion plin de lemn fără acte, depistat de polițiștii din Sărmășag. Șoferul a primit 6.000 de lei amendă

cover Crucea Rosie Crucea Rosie

Sâmbătă, 28 ianuarie, în cadrul acțiunii, la ora 19.30, în localitatea sălăjeană Sărmășag, a fost depistat în trafic, un transportator profesionist, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor cu semiremorcă, cu care transporta 8,02 metri cubi de material lemnos.

Salajul liber Pub

În urma verificărilor efectuate, polițiștii din Sărmășag împreună cu cei ai Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au constatat că volumele pe specii nu corespundeau cu volumele din avizele de însoțire, astfel că s-a procedat la inventarierea materialului lemnos.

În consecință, transportatorul a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr.171/2010, cu amendă în valoare de 6.000 de lei, iar cei 8,02 metri cubi de material lemnos, din specia fag, în valoare de 1.387,46 de lei, au fost confiscați și predați la Ocolul Silvic Măgura – Șimleu Silvaniei.

Totodată, sâmbătă, 28 ianuarie, un alt transportator a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr.171/2010, cu amendă în valoare de 10.000 de lei, pentru neînregistrarea ca transportator profesionist în aplicația SUMAL 2.0., fiind confiscați valoric 29,256 de metri cubi de material lemnos, în valoare de 3.407,22 de lei.

Distribuie articolul
Comentarii: 0

Adresa de e-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.